Ce au transmis oamenii legii
Potrivit raportului Poliției, bărbatul care a făcut sesizarea este tatăl minorului, în vârstă de 40 de ani. El a declarat că fiul său, Buzdugeanu Marius-Gabriel, a plecat de la domiciliul său în dimineața zilei de 24 iulie și nu a mai fost văzut de atunci. Minorul are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, ochi verzi și păr brunet, scurt. La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni scurți din blugi gri, un tricou alb și papuci negri cu alb.
Poliția Dolj solicită ajutorul publicului pentru a-l găsi pe Buzdugeanu Marius-Gabriel. Persoanele care au informații relevante sunt rugate să contacteze imediat numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție. Orice detaliu poate fi crucial pentru localizarea și asigurarea siguranței minorului.