„Au venit într-o stare generală mediocră, unii dintre ei au necesitat internare în spital, dar nici unul dintre ei nu este în stare gravă”, a precizat dr. Larisa Drăgan, director medical al Spitalului de Copii Brașov, citată de Radio România Brașov FM.
Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov. Potrivit purtătorul de cuvânt al instituției, Valentin Bucur, primele cazuri au apărut încă de joi, 11 ianuarie, iar în numai o zi acestea au crescut alarmant.
„Încă de joi au apărut primele cazuri reclamate de părinți, vineri a fost un număr și mai mare decât cel de joi, din spusele directorului. Joi au avut la masă, adusă de firma de catering, cașcaval pane, iar vineri – pește. Dintre cei peste 700 de copii care sunt înscriși la afterschool, în momentul acesta sunt raportate 107 cazuri. Directorul unității a anunțat DSP-ul. Au trimis o mostră din produse pentru că au obligația legală să păstreze mostre din produsele alimentare aduse în fiecare zi. Ca și măsuri, au sistat cateringul pentru săptămâna viitoare. Așteaptă rezultatul analizelor”, a spus Valentin Bucur.
DSP-ul așteaptă acum rezultatele analizelor de la Spitalul de Copii și va începe o anchetă.
Reprezentanții firmei de catering au trimis un punct de vedere scris, în care precizează că au început și ei o procedură internă de autocontrol, au fost luate mai multe mostre din mâncarea de joi și de vineri, dar și de pe obiectele și suprafețele de lucru.
De asemenea, va fi făcută o verificare și în ce privește personalul implicat în procesul de preparare și distribuție a meniurilor.
Până la aflarea rezultatelor analizelor, afterschoolul va funcționa fără catering, varianta fiind ca părinții să trimită copiii cu mâncare de acasă, potrivit reprezentanților ISJ Brașov.