Registrul auto român (RAR) atrage atenția că în ultima perioadă a primit solicitări pentru emiterea documentelor necesare înmatriculării în România a unor vehicule provenite din state membre UE, pentru care s-a constatat că există informații privind dezmembrarea acestora.
De exemplu, vehicule provenite din Germania care au înscrise în documentele de înmatriculare mențiuni precum „VERWERTUNGSNAGHWEIS LAG VOR” sau altele similare care conțin termenul,,VERWERTUNGSNAGHWEIS”.
Conform prevederilor legale în vigoare, RAR nu poate elibera documentele necesare înmatriculării în România pentru asemenea vehicule.
În acest sens RAR recomandă să nu cumpărați vehicule second-hand din alte state, dacă nu au documente de înmatriculare.
Noua înșelătorie se bazează pe faptul că unii cumpărători neavizați nu cunoscc semnificația înscrisului "Verwertungsnachweis lag vor", adică vehicul dat spre casare și se trezesc că au dat banii pe un autoturism care nu mai poate fi înmatriculat.
sursă: Facebook/avocat Cătălina Matei