Hidrologii de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis o avertizare de fenomene imediate - Cod galben de inundații pe râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare. Avertizarea este valabilă până marți seară, la ora 18.00, potrivit INHGA.
Potrivit hidrologilor, în urma precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe unele râuri din bazinele hidrografice: Iza - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş - bazin amonte S.H. Răzoare şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Răzoare (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare).
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare şi pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Tur - bazin amonte S.H. Călineşti Oaş, Firiza şi Cavnic.