”Tocmai am fost informată că un membru al front office-ului a fost testat pozitiv pentru Covid-19 dimineaţa aceasta”, a anunţat Ursula von der Leyen pe Twitter.
”Eu am fost testată negativ. Totuşi, ca măsură de precauţie, părăsesc imediat Consiliul European şi intru în autoizolare”, a adăugat aceasta.
Summitul european continuă conform programului stabilit, informează Agerpres.
Înaintea evenimentului, von der Leyen a subliniat că evoluția pandemiei în Europa ”devine tot mai îngrijorătoare” și a pledat pentru reguli comune în interiorul UE privind testarea și carantina, astfel încât toate statele membre să combată cu aceeași intensitate transmiterea virusului.
Președintele Klaus Iohannis, prezent la eveniment, a anunțat că s-a salutat cu von der Leyen la începutul summitului, însă ambii au purtat mască și au păstrat distanța socială. În acest context, șeful statului a reiterat importanța respectării măsurilor de protecție împotriva Covid-19 și a făcut apel la români să continue să le respecte pentru a depăși împreună această perioadă dificilă.
”Reiterez importanța extraordinară a măsurilor preventive. Gândiți-vă cum ar fi fost dacă nu am fi avut mască sau nu am fi păstrat distanța...
La noi în țară, din păcate, și astăzi am fost foarte amărât când am citit că avem iarăși peste 4.000 de cazuri. Dragi români, respectați aceste reguli simple pentru că împreună să putem îngrădi răspândirea acestei boli”, a transmis șeful statului de la Bruxelles.
Reuniunea Consiliului European are loc joi și vineri. Pe agenda discuțiilor se află pandemia, viitoarele relații ale UE cu Marea Britanie, combaterea schimbărilor climatice și relațiile externe ale Uniunii.