"Poliţia municipiului Bârlad a fost sesizată de către reprezentantul unei unităţi medicale din municipiul Bârlad cu privire la faptul că pe adresa de e-mail a unităţii a fost primit un mesaj electronic referitor la amplasarea unor materiale explozive în incinta unităţii medicale.
În cauză sunt efectuate verificări de către instituţiile abilitate, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competenţelor", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Unitatea medicală nu a fost evacuată.