Aproape două ore a durat până la finalizarea verificărilor pirotehniştilor în cazul alertei cu bombă din apropierea Stadionului Municipal din Botoşani. S-a dovedit că geanta suspectă, descoperită sub o maşină parcată în apropierea stadionului, era goală, potrivit IPJ Botoșani.
Alerta a fost dată la ora 18.54. Circulația în apropierea stadionului, pe Calea Națională, a fost oprită, potrivit publicației botosaneanul.ro.
Spectatorii care asistau la meciul dintre FC Botoșani și Academica Clinceni au fost anunțați să evite Calea Națională și să iasă către Bulevardul Mihai Eminescu.
S-a stabilit un perimetru în fața stadionului municipal, fiind interzisă inclusiv circulația pietonală.
La fața locului au ajuns și pirotehniștii de la Serviciul Român de Informații, care au preluat bagajul suspect.