”Este o filiaţie separată faţă de cele din Marea Britanie şi Africa de Sud. Cea pe care am descoperit-o în Nigeria, din puţinele date pe care le avem până în prezent, prezintă mutaţia 501”, a precizat John Nkengasong, directorul CDC Africa, referindu-se la mutaţia denumită 501.V2, identificată în Africa de Sud recent.
O altă mutație a fost descoperită în Marea Britanie. Despre aceste noi tulpini ale virusului, experții în sănătate au spus că nu sunt mai periculoase, dar sunt mai cotagioase.
Nkengasong a precizat însă că este necesară analizarea mai multor probe înainte de a fi trasă concluzia privind apariția mutației din Nigeria, notează Agerpres. Principalul centru de cercetare Covid-19 din ţară a dat publicităţii secvenţele genomice ale noii tulpini, a adăugat directorul CDC.
Nigeria este cea mai populată ţară din Africa și a șaptea cea mai populată din lume, având peste 200 de milioane de locuitori. Comparativ cu alte state, până acum a raportat mai puține cazuri. Bilanțul total din țară este, în prezent, de 80.920 de infectări și 1.236 de decese. Numărul contaminărilor zilnice a trecut de 1.000, pentru prima dată în această lună.