Alegeri parlamentare 2016 - LIVE TEXT, Prezenta la vot, declaratii, REZULTATE
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile Alinei Gorghiu, la iesirea de la vot
„Am niște emoții incredibile. E prima dată când votez în Timișoara. E prima oară când votez la liceul pe care l-a terminat mama. E prima dată când votez pentru o echipă atât de bună. Votez ca un om normal pentru copilul meu, familia mea, apropiații mei, toți oamenii pe care n-aș vrea să-i dezamăgesc pentru nimic în lume. Votez pentru normalitate, pentru speranță și nu resemnare, pentru soluții realiste și nu fantezii. Mi-aș dori foarte mult să văd că astăzi orice strategie legată de absenteism este istorie. Fac un apel la toți tinerii din România să își la vot părinții, prietenii, rudele, iubitul, iubita și să meargă la vot. Sper să fie începând cu mâine mult mai bine pentru noi toți”, a spus președinta PNL.
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile Sulfinei Barbu, la iesirea de la vot
”Astăzi am votat cu încredere pentru viitor. Îmi doresc o Românie normală, o Românie în care să conteze onestitatea, corectitudinea, transparenţa, şi sunt convinsă că românii au înţeles şi astăzi într-un număr cât mai mare vor merge să voteze pentru o viaţă mai bună”, a spus Sulfina Barbu.
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile lui Cristian Busoi, la iesirea de la vot
”Am votat astăzi pentru ca România să continue drumul bun început acum doi ani de zile, să îşi consolideze profilul de ţară europeană, să îşi consolideze parteneriatul transatlantic. Am votat pentru ca să existe o clasă politică responsabilă, o clasă politică şi un Parlament care să fie mai transparente, mai eficiente, mai aproape de cetăţean, mai cinstite şi îndemn toţi românii să iasă astăzi la vot pentru binele României şi al democraţiei din România”, a spus Cristian Buşoi.
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile lui Leon Danaila, la iesirea de la vot
”Am votat pentru oameni cinstiţi, pentru politicieni cinstiţi, fiindcă numai cu ei putem schimba clasa politică de până acum. Numai cu oameni cinstitţi putem duce o viaţă mai bună, mai decentă, ne putem hotărî mai ferm viitorul nostru şi al copiilor, aşa încât România să se înalţe pe cele mai înalte culmi, aşa cum am contribuit şi până acum noi. Este necesar de a schimba clasa politică pentru a duce o viaţă mai bună şi mai decentă”, a spus Leon Dănăilă.
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile lui Victor Ponta, la iesirea de la vot
„Eu, cel puţin am votat foarte hotărât, pentru noi, mocirla, aşa cum ne numesc ei, stăpânii noştri, eu mă bucur să fac parte dintre români, aşa cum ne numesc ei, mocirlă, cred că astăzi avem o şansă extraordinară să începem să înapoi ţara de la stăpâni”, a declarat Victor Ponta.
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile lui Kelemen Hunor, la iesirea de la vot
„Am votat pentru o reprezentare puternică a comunității maghiare în Parlamentul României și pentru o Românie mai bună. Să avem o reprezentare puternică și să nu putem fi ocoliți când se iau decizii importante. Sper că începând de mâine lucrurile se vor îndrepta acolo unde nu au fost drepte în ultimii ani. Sunt multe lucruri care trebuie discutate și trebuie rezolvate, trebuie interzis statul de drept, am observat că foarte, foarte multe cazuri ale legii ori nu au fost respectate, ori au fost interpretate greșit și bineînțeles, reforme necesare în domeniul sociale economic și în ceea ce privește apărarea drepturilor comunității maghiare, mai mult decât s-a făcut în ultimii ani,” a declarat Kelemen Hunor la ieșirea din secția de votare.
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile lui Emil Boc, la iesirea de la vot
„E bine să avem un guvern stabil, legitim, iar această legitimitate nu poate rezulta decât dintr-o mare participare la vot”, a declarat Emil Boc.
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile lui Traian Basescu, la iesirea de la vot
„Am votat cu gândul la un guvern care să genereze politici pentru cele trei mari domenii în care dacă nu facem ceva România va avea probleme: natalitatea, educaţia şi sănătatea.
Am votat cu gândul la o majoritate care sper să nu încerce să pună sub control politic justiţia, cu gândul la o justiţie care să înţeleagă că respectarea drepturilor fundamentale e urgenţa zero în construirea unui stat de drept. Sper că românii vor merge la vot”, a declarat Traian Băsescu.
Alegeri parlamentare 2016 UPDATE - Declaratiile lui Nicusor Dan, la iesirea de la vot
„Am votat pentru o nouă clasă politică, pentru un altfel de a face politică, pentru un viitor mai bun pentru toți românii. Din ce am vorbit cu oamenii pe care i-am întâlnit, din ce ne transmit colegii noștri din județe, am convingerea că azi va fi o zi istorică pentru România”, a spus Nicușor Dan.
Alegeri parlamentare 2016 - UPDATE - Declaratiile lui Theodor Paleologu, la iesirea de la vot
"Este important să ne facem meseria de cetăţean cu seriozitate. Votul nu este un pariu sportiv - cine are mai multe şanse intră sau iese. Votul este un gest de convingere, de adeziune şi asta înseamnă să exprimi o convingere, nu sa faci un pariu sportiv. Astăzi cetăţenii sunt importanţi, nu candidaţii", a spus Paleologu, după ce a votat.
Alegeri parlamentare 2016 - UPDATE - Declaratiile lui Dacian Ciolos, la iesirea de la vot
Alegeri parlamentare 2016 - „Cel mai important este să iasă cât mai multă lume la vot, indiferent de opțiunile politice pentru ca rezultatul pe care îl vom avea diseară să fie unul cât mai reprezentativ. Astăzi este ziua în care alegătorii pot să transmită celor care vor conduce România cele mai importante mesaje pentru următorii patru ani. Într-o democrație participativă e foarte importantă consultarea și pe parcursul guvernării, dar cei mai îndreptățiți să facă observații sunt cei care astăzi merg șa vot, care dau un mandat celor care vor conduce România în următorii patru ani. Această libertate de a ne putea alege reprezentanții a fost una câștigată greu și e important să nu o desconsiderăm şi ma gândesc aici mai ales la cei tineri, chiar la cei pe care îi aud spunând: domne, dacă lucrurile nu merg bine în ţară, eu prefer să plec. Cred că avem cu toţii datoria să încercăm să facem ca lucrurile să meargă bine în ţară înainte de a te gândi la altceva, dacă într-adevăr iubim locurile în care ne-am născut şi vrem ca lucrurile să meargă mai bine. Şi chiar să meargă mai bine pentru ca şi cei care sunt acum în afară şi doresc să se întoarcă să poată să o facă. Asta e speranţa mea şi în această idee am votat astăzi”, a spus premierul.
Alegeri parlamentare 2016 - UPDATE - Declaratiile lui Klaus Iohannis, la iesirea de la vot
Alegeri parlamentare 2016 - „Este un vot care decide ce se întâmplă în România în următorii 4 ani.
Vă invit să mergeţi la vot. Am votat pentru o Românie prosperă şi puternică”, a declarat preşedintele.
Alegeri parlamentare 2016 - UPDATE - Declaratiile lui Calin Popescu Tariceanu, la iesirea de la vot
Alegeri parlamentare 2016 - "Consider că suntem într-un moment foarte importat pentru evoluţia României, pentru evoluţia viitoare în sensul democratic, în sensul respectării drepturilor şi libertăţilor. Îmi doresc ca votul de astăzi al românilor să fie pentru o Românie care să îşi regăsească identitatea, să îşi regăsească demnitatea şi interesul naţional, pentru prosperitatea tuturor. De aceea, crezul meu este că prin acest vot putem să redăm România românilor", a spus Tăriceanu.
Alegeri parlamentare 2016 - UPDATE - Declaratiile lui Liviu Dragnea, la iesirea de la vot
Alegeri parlamentare 2016 - „Am votat pentru mai mulţi bani în buzunarele românilor, pentru pensii si salarii mai mari, taxe şi impozite mai mici, pentru a-i sprijini pe oamenii de afaceri, ca tinerii să îşi poată cumpăra o casă, pentru a ne hrăni din roadele pământului nostru, nu din importuri.
Am votat pentru ca România să fie o casă bună pentru toţi şi pentru o guvernare competentă şi repsonsabilă, începând de mâine.
Sper ca românii să vină la vot şi să facă diferenţa între realitate şi vorbe”, a declarat Liviu Dragnea.
Alegeri parlamentare 2016 - UPDATE ORA 10:00 - PREZENTA LA VOT
Alegeri parlamentare 2016 - Până la ora 10.00, au votat 5,12% dintre români. Cei mai mulţi dintre votanţi provin din mediul urban, peste 53% din total.
Alegătorii cei mai matinali au fost cei din judeţele Teleorman - prezenţă la vot de 7,9%, Olt - 7,7%, Dâmboviţa - 7,1%, Dolj - 6,8%, Giurgiu - 6,6%, şi Brăila - 6,5%.
Cea mai slabă prezenţă la primele ore ale dimineţii se înregistrează în judeţele Maramureş -3,4%, Sibiu - 3,6% şi Bistriţa-Năsăud - 3,6%. În Capitală, au votat până la ora 9.00 peste 4,8% dintre alegători.
În cursa electorală pentru scrutinul din 11 decembrie s-au înscris în total 6.477 de candidați, potrivit Biroului Electoral Central, 4.251 de candidați pentru Camera Deputaților și 2.226 pentru Senat.
Alegeri parlamentare 2016 – Duminica, 11 decembrie, sunt asteptati la urne peste 18 milioane de romani care locuiesc in tara dar si in strainatate pentru a-si alegere reprezentantii din Senat si Camera Deputatilor. Realitatea.net va tine la curent cu evolutia evenimentelor pe intreaga zi, dar si cu numararea voturilor si primele rezultate oficiale.
Alegeri parlamentare 2016 – Noul Parlament al Romaniei se decide in data de 11 Decembrie, la urne, de catre peste 18 milioane de cetateni cu drept de vot. Urnele se vor deschide inca de la prima ora, iar seara, in jurul orei 21, vom avea deja primele rezultate preliminarii. Votul este universa, egal, direct, secret si liber exprimat pentru fiecare cetatean al tarii cu varsta de peste 18 ani si crediteaza cu un mandat de patru ani deputatii si sentatorii tarii noastre.
Alegeri parlamentare 2016 – Cea mai mare noutate a acestor alegeri
Alegeri parlamentare 2016 – Dupa ce la alegerile pentru presedinte din noiembrie 2014 s-a iscat un mare scandal din cauza faptului ca nu au apucat sa voteze toti cetatenii cu drept de vot din afara granitelor tarii, din lipsa de sectii de votare, in acest an a fost introdusa o masura menita sa remedieze aceasta problema: votul prin corespondenta.
Astfel, este pentru prima oara cand romanii plecati in strainatate vor putea vota prin corespondenta. Ei au avut la dispozitie pana in data de 14 septembrie 2016 sa depuna cererile pentru a se inscrie in registrul electoral cu mentiunea pentru votul prin corespondenta sau pentru a se inscrie in sectia de votare. Aceasta este cea mai mare noutate a alegerilor parlamentare din acest an.
Alegeri parlamentare 2016 – Ce trebuie sa stii inainte de a vota
Alegeri parlamentare 2016 – Inainte de a vota, trebuie sa va informati despre cateva reguli esentiale si elementare pentru aceste alegeri. In primul rand, drept de vot au toate persoanele din Romania care au implinit 18 ani, inclusiv in ziua alegerilor. In schimb, nu pot vota debilii sau alienatii mintali pusi sub interdictie, dar nici persoanele carora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege. In ceea ce priveste actele necesare, se poate vota in baza urmatoarelor documente: carte de identitate, carte electronica de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate, pasaport diplomatic, pasaport de serviciu, carnet de serviciu militari.
Alegeri parlamentare 2016 – Unde puteti vota
Alegeri parlamentare 2016 – Este important sa stiti ca puteti vota numai la sectia de votare la care este arondata strada sau localitatea unde aveti domiciliul sau resedinta. Totusi, daca in ziua votarii va aflat in alta unitate administrativ teritoriala din cadrul aceleiasi circumscriptii electorale, puteti vota la orice sectie de votare din cadrul circumscriptiei electorale unde aveti domiciliul sau resedinta. In acest caz sunteti inscrisi pe listele suplimentare.
Numarul total al circumscriptiilor electorale este de 43, stabilit prin lege. Circumscriptiile electorale sunt constituite la nivelul celor 41 de judete, o circumscriptie pentru Bucuresti si una pentru cetatenii romani cu domiciliul sau resedinta in afara tarii. In concluzie, alegatorii pot vota la sectia de votare la care sunt arondati sau, daca nu se afla in comunca, orasul sau municipiul in care au domiciliul sau resedinta, pot vota la oricare alta sectie din acelasi judet.
Alegeri parlamentare 2016 – Cine sunt cei care candideaza
Alegeri parlamentare 2016 – In noul Legislativ vor fi 308 deputati, carora li se adauga cei 18 deputati ai minoritatilor si 134 de senatori. Romanii din diaspora vor fi reprezentati de 4 deputati si 2 senatori. Norma de reprezentare este, potrivit legii, de un deputat la 73.000 de locuitori si un senator la 168.000 de locuitori, iar pentru a intra in Parlament, un partid trebuie sa treaca de pragul electoral de 5 procente.
In cursa electorala din acest an s-au inscris in total, potrivit BEC, 4.251 de candidati pentru Camera Deputatilor si 2.226 pentru Senat.
Alegeri parlamentare 2016. Cum se desfăşoară votul
Alegeri parlamentare 2016. Conform legislației electorale, fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor. Votul este secret și personal, fiind interzisă votarea în numele altei persoane. De asemenea, este interzisă părăsirea secției de vot cu ştampile sau buletine de vot.
Alegeri parlamentare 2016. Tocmai pentru a se garanta respectarea acestor reguli și a evita cât mai mult posibil fraudarea, și de data aceasta alegătorii vor fi verificaţi electronic înainte de a-şi exercita dreptul de vot. În acest scop, se va folosi Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, care are un rol important în asigurarea corectitudinii procesului electoral, precum și Aplicația informatică pentru verificarea dreptului de vot, care asigură prelucrarea datelor de identificare ale alegătorilor și compararea acestora cu datele deja înregistrate.
Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Înainte de a vota, se va prezenta actul de identitate unei persoane din cadrul secţiei de votare, care se va ocupa de înscrierea CNP-ului în sistemul informatic. Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde opțiunea lor. Apoi, buletinul de vot trebuie îndoit și introdus în urnă în așa fel încât să nu fie vizibilă alegerea făcută. În caz contrar, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot.
Alegeri parlamentare 2016. În cabina de vot nu pot intra în același timp două persoane. În principiu, este interzisă prezenţa oricărei alte persoane în cabina de vot, dar, dacă din motive temeinice un alegător nu poate vota singur, acesta poate alege un însoțitor pentru a-l ajuta. Totusi, persoana aleasă nu poate fi observator sau membru al biroului electoral.
Alegeri parlamentare 2016. Tu știi unde trebuie să votezi la alegeri? Dacă nu, iată cum poți afla online
Alegeri parlamentare 2016. Mai este puțin timp până la alegerile parlamentare, însă nu toată lumea știe la ce secție de votare trebuie să se prezinte în data de 11 decembrie. Vă prezentăm modul în care cum puteți afla această informație direct de pe Internet.
Dacă un alegător nu știe unde ar trebui să voteze, cea mai simplă metodă de a afla care este secția de votare la care e arondat este să acceseze RegistrulElectoral.ro și să introducă datele personale cerute. Mai exact, în formularul online este nevoie de CNP, numele de familie și un cod aleatoriu de verificare generat automat de sistem, așa cum se poate vedea în imaginea de mai jos.
Alegeri parlamentare 2016. Apoi, după apăsarea butonului „Caută”, sistemul va afișa mesajul „Sunteți înscris/ă pe listele permanente ale secției de votare nr. ...”. Concret, se indică numărul secției de votare, adresa acesteia, dar și dotările disponibile, precum rampa de acces sau urnă mobilă. De asemenea, există și o hartă unde secția respectivă este marcată.
În cazul în care alegătorul constată că nu este înscris în Registrul electoral sau că este înscris cu date eronate, poate sesiza birourile judeţene sau filialele Autorității Electorale Permanente.
Sistemul afișează numai secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde persoana are domiciliul ori reşedinţa. Totuşi, alegătorii trebuie să știe că, dacă în ziua votării se află în altă localitate din cadrul aceluiași județ în care-și au domiciliul/reședința, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul acelui județ, așa cum prevede Legea nr. 208/2015. În acest caz, cetățenii sunt înscriși pe listele electorale suplimentare.
Alegeri parlamentare 2016. Registrul electoral reprezintă o bază de date centralizată în care sunt înregistrate și actualizate datele de identificare ale tuturor cetățenilor români cu drept de vot (inclusiv cei care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie, precum și cei care au domiciliul sau reședința în străinătate) și a informațiilor privind arondarea acestora pe secții de votare.
Alegeri parlamentare 2016. Începând cu alegerile locale şi parlamentare din 2016, pentru prevenirea fraudelor, alegătorii vor fi verificaţi electronic înainte de a-şi exercita dreptul de vot, conform legislaţiei aplicabile în prezent. Concret, autorităţile vor verifica CNP-ul fiecărei persoane prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Regulile exacte pentru funcţionarea acestui sistem nou au apărut recent în Monitorul Oficial şi sunt aplicabile deja, conform avocatnet.ro.
Alegeri parlamentare 2016. Votul în străinătate
Alegeri parlamentare 2016. La aceste alegeri parlamentare, pentru prima oară, românii care locuiesc în străinătate vor putea să voteze prin corespondenţă, dar pentru asta trebuie să fie înscriși în Registrul electoral. Perioada de înscriere în acest registru s-a încheiat pe 14 septembrie, iar cei care n-au apucat să opteze pentru votul prin corespondență urmează să voteze direct la secție.
Cei care au ales să voteze prin corespondență vor primi la adresa indicată toate materialele necesare votării, inclusiv instrucțiuni, așa cum se arată în Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență.
Alegeri parlamentare 2016. În ceea ce privește votarea la secțiile de votare, se vor înființa 417 astfel de secții, așa cum este prevăzut în Hotărârea AEP privind stabilirea secțiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016. Cele mai multe sunt în Italia (73), Spania (53) și Republica Moldova (35).
Deci, la alegerile parlamentare din acest an, românii din străinătate au mai multe variante de vot: prin corespondență, la o secție de votare din apropierea locuinței sau la secțiile de votare organizate pe lângă ambasadele, consulatele, oficiile consulare și institutele culturale ale României în străinătate.
Alegeri parlamentare 2016. Verificarea electronică a alegătorilor
Începând cu alegerile locale şi parlamentare din 2016, pentru prevenirea fraudelor, alegătorii vor fi verificaţi electronic înainte de a-şi exercita dreptul de vot, conform legislaţiei aplicabile în prezent. Concret, autorităţile vor verifica CNP-ul fiecărei persoane prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Regulile exacte pentru funcţionarea acestui sistem nou au apărut recent în Monitorul Oficial şi sunt aplicabile deja.
Alegeri parlamentare 2016. Astfel, pentru ca prevederile să poată fi puse în practică începând cu alegerile din 2016, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a emis normele metodologice privind funcţionarea sistemului. Acestea sunt incluse în Hotărârea AEP nr. 9/2015, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 812 din 2 noiembrie şi care a intrat în vigoare la data publicării.
Înainte de a vota, alegătorii vor prezenta actul de identitate unei persoane din cadrul secţiei de votare, care se va ocupa de înscrierea codului numeric personal (CNP) în sistemul informatic.
Alegeri parlamentare 2016. "Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal", scrie în Legea alegerilor locale. În cazul alegerilor parlamentare, dacă este cazul, alegătorii vor prezenta, pe lângă actul de identitate, şi documentul care dovedeşte reşedinţa.
În situaţia în care alegătorul nu va figura în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară -- la alegerile locale -- ori în lista electorală permanentă -- la alegerile parlamentare --, sistemul va semnala dacă persoana respectivă:
are 18 ani;
şi-a pierdut dreptul de vot;
este arondată la altă secţie de votare;
este omisă din lista electorală permanentă şi are domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare respective; nu a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă (la alegerile locale);
este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective şi a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă (la alegerile parlamentare);
şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin.
În baza verificărilor în sistem, după caz, alegătorul:
va fi împiedicat să voteze, dacă n-are 18 ani sau dacă şi-a pierdut drepturile electorale;
va fi îndrumat către secţia de votare la care este arondat, dacă acesta s-a prezentat la secţia greşită;
va fi îndrumat către secţia de votare unde a fost arondat conform reşedinţei;
va fi înscris în lista electorală suplimentară;
va fi lăsat să voteze.
Alegeri parlamentare 2016. În cazul în care apar probleme de funcţionare ale sistemului informatic, votarea nu este suspendată sau întreruptă. În această situaţie, se prezintă actul de identitate (şi, respectiv, la alegerile locale, documentul de identitate), iar operatorul de calculator sau membrul biroului electoral al secţiei de votare desemnat de preşedintele acestuia consemnează electronic sau pe hârtie, după caz, CNP-urile alegătorilor şi ora prezentării la vot. Apoi, CNP-urile sunt introduse în sistem după rezolvarea problemelor tehnice.
Alegeri parlamentare 2016. De implementarea şi gestionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal se ocupă AEP, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al Institutului Naţional de Statistică.
Vor avea drept de vot cetăţenii români care au cel puţin 18 ani (în baza actului de identitate). La alegerile parlamentare, fiecare alegător va avea dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor.
Alegeri parlamentare 2016. Codul Penal prevede, în prezent, că persoanele care votează de două sau mai multe ori riscă sa fie pedepsite cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă şi interzicerea unor drepturi. La fel pot fi pedepsiţi şi cei care votează deşi nu au acest drept sau care introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul. De asemenea, autorităţile pedepsesc şi tentativa de fraudă.