Gelozia este motivul care a stat în spatele omorului de răsunet despre care s-a scris atât în România, cât şi în presa rusă. Aceasta este una dintre versiunile poliţiei, care afirmă că medicul stomatolog Alexei Mitachi, care s-a sinucis după crimă, ar fi suspectat-o pe Anastasia Cecati de infidelitate.
"Noi nu avem acum o concluzie clar definită. Se presupune că la baza tragediei stau relaţiile interpersonale. Una dintre versiuni ar fi gelozia, de asta şi-a asasinat iubita, după care s-a sinucis", a spus șeful IGP, Alexandru Pînzari, citat de prime.md.
Sursa mai precizează că amprentele găsite pe cuţitul din chiuveta bucătăriei şi cu care a fost ucisă Anastasia Cecati ar fi ale lui Alexei Mitachi.
Totodată, poliţia exclude presupunerile rudelor bărbatului, care bănuiesc că omorul ar fi fost comis de o a treia persoană. Argumentul poliţiei este faptul că uşa de la apartamentul în care s-a produs tragedia era încuiată din interior.
Potrivit unor apropiaţi ai cuplului, care au solicitat anonimatul, înainte de crimă, tânăra i-ar fi cerut iubitului său să îi deschidă o clinică stomatologică în Dubai, iar, pentru că bărbatul nu a reuşit să facă acest lucru, între ei au apărut mai multe conflicte.
Potrivit sursei citate, cei doi locuiau separat în ultima perioadă, iar pentru a-şi vedea fiica de numai trei săptămâni, Anastasia Cecati i-ar fi cerut lui Alexei câte 1.000 de euro pentru fiecare vizită.
Între timp, fetița cuplului, care a rămas orfană, se află, în continuare, la Spitalul Municipal Nr.1 din Capitală. Obişnuită cu laptele matern, micuţa nu acceptă alimentația artificială, aşa că nu poate fi, deocamdată, externată.