PNL a început demersuri pentru o fuziune cu ALDE, formațiunea plecată din PNL în urmă cu aproape 7 ani. Strategia liberalilor este de a câștiga cât mai mulți consilieri locali în toate județele, inclusiv cei de la ALDE, pentru a consolida filialele din teritoriu.
S-a format și grupul de negociere, a anunțat purtătorul de cuvânt Ionuț Stroe. Comisia va fi condusă de secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, alături de Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuima şi Gheorghe Falcă.
Echipa de negociere ALDE validată de Biroul Politic Naţional este formată din preşedintele ALDE, Daniel Olteanu, preşedintele Consiliului Naţional, Cristian Dima, secretarul general Luiza Marian, prim-vicepreşedinţii Roxana Ţurcanu şi Ionel Cel-Mare.
ALDE a fost înființată de Călin Popescu Tăriceanu în 2016 după ce a părăsit PNL. După guvernarea alături de PSD în anii 2017-2019, ALDE a pierdut două rânduri de alegeri în 2020. Nu a trecut de pragul electoral, astfel că nu a reușit să se impună în teritoriu și nici nu a intrat în Parlament. După pierderea alegerilor, Tăriceanu a demisionat din ALDE, iar în acest moment partidul este condus de un fost deputat liberal - Daniel Olteanu.
PNL poartă negocieri și cu PMP, relatează Realitatea PLUS.
În ambele cazuri - ALDE și PMP - este vorba de fuziuni prin absorbție.