Bărbatul a fost iniţial preluat de un echipaj al ambulanţei şi transportat la Spitalul din Târgu Bujor, de unde a fost preluat de un alt echipaj, cu medic şi transportat la Galaţi. Bărbatul prezenta şi un traumatism cranio-cerebral, cel mai probabil după ce a căzut pentru că nu s-a mai putut ţine pe picioare, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj cu medic, scrie viata-libera.ro.
"Un echipaj de la noi, cu medic, a fost solicitat pentru transferul unui pacient de la Târgu Bujor. În timpul transportului, pacientul a suferit un stop cardio-respirator, dar a fost resuscitat şi predat apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe", a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
La UPU i s-a luat sânge şi i s-a stabilit alcoolemia de 6,3 la mie. Din păcate, însă, în ciuda eforturilor depuse de medici, bărbatul a decedat. Trupul său a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, care, în urma efectuării necropsiei, va stabili care a fost cauza decesului.