Sondajul s-a bazat pe intervievarea a 3000 de subiecţi şi a avut scopul de a identifica modul în care pornografia este înţeleasă de către consumatori, pentru a se realiza un profil moral al acestora. Deşi rezultatele finale vor fi disponibile de-abia în luna aprilie, reprezentanţii agenţiei au ţinut, totuşi, să facă publice o parte din concluziile preliminare ale studiului.
În raportul intitulat The Porn Phenomenon, cercetătorii au arătat că pornografia este definită mult mai bine de funcţia pe care o are decât de forma sa. În mod concret, filmele erotice sunt vizionate pentru faptul că transmit senzaţia de excitare sexuală şi nu neapărat pentru că pe ecrane sunt prezentate scene de nuditate.
Pornografia este prezentă în toate mediile de informare, îndeosebi în perioada actuală, a dezvoltării rapide a tehnologiei. Astfel, pe măsură ce canalele de difuzare se diversifică şi atitudinea consumatorilor este tot de variată. De exemplu, majoritatea subiecţilor testaţi în cadrul acestui studiu susţin că pornografia este nocivă pentru societate, dar opinia se schimbă în cazul generaţiilor tinere. Totodată, o mică parte dintre adulţi au declarat că se simt vinovaţi de faptul că vizionează filme erotice, dar atitudinea este total opusă în cazul persoanelor care practică cu regularitate o anumită religie.
Conform aceluiaşi studiu, 57% dintre pastorii americani au declarat că se confruntă cu dependenţa de pornografie. De asemenea, 87% dintre aceştia susţin că se simt vinovaţi pentru ceea ce fac. Chestionaţi în legătură cu acestă atitudine a preoţilor, 41% dintre adulţii intervievaţi au susţinut că aceştia ar trebui concediaţi.
Subiecţii cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani au mărturisit că vizionează filme erotice "pentru a se simţi mai bine" şi "pentru că sunt mai sigure decât sexul". Mai mult decât atât, 95% dintre tinerii chestionaţi au spus că discută în grupul lor de prieteni despre pornografie, fără niciun menajament, scrie descopera.ro.