Dupa ce interlopul s-a filmat în timp ce îl ameninţa pe şeful Poliţiei, autoritățile s-au autosesizat și au demarat o anchetă, iar individul a fost ridicat.
”Nu ăsta este scopul. Toată lumea trage. Vă dați seama. Scopul este altul. Vreau și eu să vină să îmi spargă ușa acum, să nu zică că dau cu cauciuc. Vreau decât să-mi spargă ușa. Sunt pregătit. Dacă e să mă duc, nu mă duc la pârnaie, că m-ai prins drogat la volan. Mă duc la pârnaie că te mierlesc. Sparge-mi ușa, dar să fii pregătit când mi-o spargi, nu să vii cu două-trei persoane, că degeaba veniți. Aveți veste antiglonț? Ia uite! Vă aștept”, spunea bărbatul în videoclipul postat pe internet.
Șocant este că bărbatul a fost surprins alături de mai mulți lideri politici la protestele din timpul pandemiei.
Liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, reacționează după amenințările interlopului către poliție: ”Omul asta a fost autor la un omor, a fost condamnat la 14 ani puscarie, a facut vreo 10, a venit inapoi, a fost pus cum ati relatat voi, pentru control judiciar. În timpul in care se afla sub protectie judiciara, a mai savarsit o fapta – culminand ca a condus si sub influența drogurilor.”
După ce a făcut transmisiunile live pe internet, amenințătoare și batjocoritoare la adresa oamenilor legii, bărbatul a fost reţinut de poliţişti. Însă, instanța a decis la vremea respectivă să îl lase liber.