Pentru a înțelege cât mai bine aspectul de copil sau adult indigo, vă prezentăm o listă cu cele mai importante caracteristici ale lor:
1. Sunt gânditori desăvârșiți și preferă să facă lucrurile după sistemul lor de valori. Niciodată nu o sa se supună sistemului pentru că îl consideră bolnăvicios și putred.
2. Au o înțelepciune ieșită din comun încă din primii ani ai vieții.
3. Disciplina tradițională nu reprezintă o modalitate de educare a copiilor indigo. Ei sunt cei care nu își recunosc părinții în rolul de îndrumători în viață și nu se vor supune nedreptăților produse acasă.
4. Copiii indigo vibrează la un nivel energetic mai ridicat decât oamenii obișnuiți, dar reversul medaliei este că se pot încărca foarte ușor cu energie negativă.
5. Sunt ușor instabili emoțional, pot avea excese de personalitate, iar furia este o modalitate de a de echilibra energetic.
6. De cele mai multe ori sunt diagnosticați cu ADHD pentru că au un comportament energetic și impulsiv.
7. Ei sunt extrem de intuitivi, pot vedea sau auzi lucruri la care oamenii obișnuiți nu au acces.
8. Copiii indigo au diverse sensibilități alimentare, dar și de mediu, pentru că sunt extrem de sensibili la orice stimul venit din exterior.
9. Atunci când nevoile lor nu sunt îndeplinite devin egoiști. Adevărata lor stare nu este aceasta, dar pentru a putea crea ceva le trebuie îndeplinite anumite condiții.
10. Acești copii au daruri incredibile, dar se pot folosi de ele numai în momentul în care le cultivă permanent.
Sursa: efemeride.ro