Pentru a fi inclus în top, un om care câștigă salariul mediu net pe economie (în august -1.683 de lei) ar trebui să muncească 3.067 de ani.
Pe de altă parte, există și oameni pentru care, oricât de ciudat ar suna, pragul minim e ușor de trecut. De exemplu, cel mai mare venit declarat la Fisc pentru 2013 este de 7 milioane de euro şi a fost obţinut din dividende în străinătate.
Pe locurile următoare se află o persoană care a avut venituri de 5,84 milioane euro, realizate în România din intermedieri din comerţul cu diverse produse, şi o alta care a încasat 5,45 milioane euro din activitatea de agent imobiliar.
Cum este vorba aici doar de veniturile obținute pe parcursul unui an, sunt mari șanse ca numele lor să se regăsească printre cele ale milionarilor din Top 300.
Dacă în ediția de anul trecut, lista celor mai bogați români era deschisă de Ioan Niculae, acum primul loc îi revine lui Ion Țiriac.