Incidentul s-a petrecut chiar în curtea școlii din localitatea olteană Dranovățu. Bărbatul are 47 de ani și lucra cu alți muncitori la rețeaua de apă. Din declarațiile martorilor reiese că el o urmărea pe copilă de ceva timp și chiar ar fi încercat să obțină numărul ei de telefon. Nu a reușit, însă, iar când a văzut-o pe adolescentă în curte ar fi luat-o în brațe și ar fi încercat să o sărute.
”Copilul când a venit de la școală mi-a spus: mami, în școală se află pedofili, chiar așa mi-a spus. Că mângâie o fată. I-a oferit bani la un copil ca să-i ia prăjituri. Întreba copiii daca au numărul de telefon al fetei și dacă au fete să-i dea și lui”, a declarat mama unui elev.
Copila a fugit în școală și le-a spus profesorilor ce s-a întâmplat. Oamenii au anunțat Poliția.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală sub coordonarea procurorului de caz.
În școală a fost declanșată procedura de cercetare disciplinară 0,16 muscă 0,26 De la Inspectoratul Școlar au plecat câțiva inspectori, o comisie formată din inspectori care stat de vorbă cu toate persoanele implicate.
Copila este în clasa a șaptea și este crescută de către o bunică. Părinții ei au divorțat și amândoi sunt plecați la muncă în străinătate.
”Am solicitat primăriei de domiciliu să efectueze o anchetă în regim de urgență să stabilească dacă se impune sau nu măsură de protecție pentru minoră”, a aunțat purtătorul de cuvânt al DGASPC Olt, Ioana Ciobanu.
Anchetatorii au audiat-o deja pe copilă, dar și pe colegii ei. Dacă va fi găsit vinovat, agresorul riscă o pedeapsă de până la șapte ani de închisoare.