Centrul Infotrafic anunţă că, din cauza aglomeraţiei, traficul rutier pe sensul de coborâre al DN1 Braşov – Ploieşti, se desfăşoară îngreunat, duminică, între staţiunile montane Predeal şi Buşteni, scrie news.ro.
În zonă s-au format coloane de maşini, din centrul staţiunii Predeal şi până în judeţul Prahova.
”Începand cu orele 11:30 s-au instalat două echipaje la Dârste şi la Râşnov (intersecţia DN73 cu DN 73A) de recomandare pentru evitarea traficului de pe DN1”, au transmis poliţiştii din Braşov.
Aceştia le recomandă şoferilor ruta alternativă DN 1A Săcele – Cheia – Ploieşti.