Autostrada Soarelui. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar valorile de trafic sunt în creştere.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 49, în dreptul localităţii Săruleşti - Gară, judeţul Călăraşi, pe sensul de mers către capitală, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 3 autoturisme, care au intrat în coliziune faţă-spate.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs ca urmare a nepăstrării distanţei de siguranţă. Nu s-au înregistrat victime.
Circulaţia rutieră este restricţionată pe banda a doua a sensului de mers către Capitală, la ora transmiterii acestei ştiri, iar valorile de trafic sunt în uşoară creştere, spun poliţiştii.