Patru tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost descoperiţi în timp ce lipeau afişe cu acest mesaj.
"Din declaraţiile minorilor, s-a reţinut faptul că o persoană le oferea bani pentru serviciile de distribuire şi lipire a afişelor în spaţiile publice, această rămânând neidentificată datorită insuficienţei datelor relatate. Pentru faptele săvârşite, celor patru minori le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 500 de lei, potrivit prevederilor H.C.L. nr.69/2014 privind unele măsuri necesare pentru bună gospodărire a Municipiului Reşiţa, dispunându-se şi măsură că în termen de 48 de ore, să dezlipească afişele din locurile unde le-au afişat", a anunţat Poliţia Locală Reşiţa, scrie resita.ro.
Oamenii legii i-au avertizat pe tineri că, pe lângă faptul că au încălcat legea, au ajutat nişte escroci, fiind cunoscut faptul că presupusă achiziţionare a maşinilor de cusut este de fapt o metodă de înşelăciune care a făcut nenumărate victime în ultimii ani.