Aeroportul a fost vizat de două rachete, potrivit unor martori.
Pentru ca Yemenul să poată primi ajutoare umanitare internaţionale, Autoritatea yemenită de aviaţie civilă şi-a anunţat vineri intenţia de a repara părţile aeroportului avariate de loviturile aeriene.
În urmă cu două zile, purtătorul de cuvânt saudit al coaliţiei arabe ce desfăşoară din 26 martie o campanie aeriană împotriva rebelilor yemeniţi a anunţat că rebelii houthi au încălcat "linia roşie" şi "vor plăti scump" pentru bombardamentele lor violente asupra unei regiuni frontaliere a Arabiei Saudite.
"Ecuaţia s-a schimbat, conflictul s-a schimbat şi ei vor plăti un preţ sever, un preţ mare", a ameninţat generalul Ahmed al-Assiri în faţa presei. "Securitatea Arabiei Saudite este prima prioritate pentru coaliţie şi forţele armate saudite. Ei (rebelii houthi) au încălcat linia roşie", a subliniat generalul.
Această avertizare a survenit în contextul multiplicării bombardamentelor asupra sudului teritoriului saudit, soldate cu moartea a zece civili marţi şi miercuri, în condiţiile în care până acum atacurile rebelilor şiiţi nu au vizat decât militari.