Patru rachete au fost lansate către un punct de control al Poliţiei de lângă sala de aşteptare VIP, iar pasagerii şi angajaţii au fost duşi în terminal, pentru siguranţă.
Atacul a avut loc cu puţin înainte de miezul nopţii, ora locală şi a României.
Rachetele au ajuns lângă aeroport, nu au provocat pagube şi nu au perturbat zborurile, a declarat guvernatorul din Diyarbakir, Huseyin Aksoy.
Diyarbakir este principalul oraş din sud-estul Turciei, zonă cu populaţiei majoritar kurdă, unde PKK desfăşoară o ofensivă care durează de trei decenii, scrie news.ro.
Atacul vine la câteva zile după ce Turcia a lansat o incursiune militară în Siria, menită să îndepărteze combatanţii organizaţiei teroriste Stat Islamic şi să evite câştigurile teritoriale făcute de combatanţii kurzi. Tot sâmbătă, un soldat turc a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi într-un atac cu rachetă care a vizat un tanc în apropiere de oraşul sirian Jarablus.
De asemenea, combatanţii susţinuţi de kurzi s-au luptat sâmbătă cu armata turcă, intrată cu tancurile pe teritoriul Siriei, au anunţat un grup de monitorizare a situaţiei din ţara arabă, precum şi surse kurde, citate de AFP.
„Tancurile turceşti au avansat astăzi (sâmbătă – n.r.) în apropiere de Al-Amarneh (aflat la opt kilometri sud de Jarublus – n.r.), din provincia Alep, la sud de graniţă, iar ciocniri au avut loc între ele şi combatanţi sprijiniţi de forţele kurde”, a declarat directorul Observatorului sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdel Rahman.
O sursă din regiunea semiautonomă kurdă din nordul Siriei a confirmat ciocnirile între combatanţii locali şi armata turcă, ce a lansat o incursiuni pentru a împinge jihadiştii din zona de graniţă.
Aeroportul Diyarbakir se ocupă în special de curse interne şi este deservit în special de Turkish Airlines.