„Constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului Permanent și de vicepreședinte al domnului senator Adrian Țuțuianu, ca urmare a retragerii sprijinului politic. Luăm act de această solicitare și urmează să ne exprimăm votul”, a spus președintele de ședință, Claudiu Manda, în plen. Senatorii au votat revocarea lui Adrian Țuțuianu din funcția de vicepreședinte, 53 fiind „pentru” revocare, 9 senatori „împotrivă” și 14 s-au abținut de la vot.
De asemenea, senatorii l-au numit în funcția de vicepreședinte al forului superior pe Șerban Valeca, la propunerea PSD.
„Grupul parlamentar PSD îl propune pe domnul Valeca Şerban Valeca pentru funcția de vicepreședinte al Senatului”, a anunțat viceliderul PSD Roxana Pațurcă în plen. Șerban Valeca a fost numit în funcție cu 67 de voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” și 6 abțineri. Votul a fost secret, electronic.
Pe 5 noiembrie, Consiliul Executiv al PSD a votat pentru excluderea din partid a lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu.