Iese la iveală un nou caz în care nepotismul este la putere. Fiica și soția baronului PSD Adrian Țuțuianu au ajuns în posturi bine plătite, după ce acesta a ajuns în conducerea partidului. Fiica secretarului adjunct al Guvernului a avut mai multe funcții bănoase susținute politic în guvern și în ministere. Soția politicianului lucrează la Curtea de Conturi, de unde încasează peste 9 mii de lei lunar.
Ruxandra Țuțuianu, fiica secretarului general adjunct al Guvernului a ajuns să lucreze în subordinea tatălui de aproape un an. Aceasta primește lunar de la guvern peste 7 mii de lei.
Cariera fiicei baronului PSD a început în urmă cu opt ani, când a fost propulsată pe un loc călduț de la ministerul de externe. Singurul loc de muncă pe care l-a avut până să ajungă la minister, a fost la cabinetul de avocatură al tatălui, unde era secretară.
Ruxandra Țuțuianu a reușit să obțină o bursă în timp ce lucra la ministerul de externe și a mers ca stagiar timp de doi ani la Bruxelles. Aceasta s-a ocupat de evenimentele care au ținut de președinția Rotativă a României de la nivelul Consiliului Uniunii Europene.
Fiica baronului PSD a lucrat de asemenea aproape 5 ani la Ministerul Dezvoltării, de unde a încasat lunar un salariu de peste 4 mii de lei. În paralel cu banii primiți de la minister, aceasta a primit două burse pentru master și doctorat în valoare de 26 de mii de lei.
Ruxandra Țuțuianu a apărut în atenția opiniei publice în anul 2018, după ce a catalogat protestatarii din Piața Victoriei ca fiind "oi".
„Dacă tot ieșiți ca oile în Piața Victoriei, cu toate că nu-mi pasă câtuși de puțin de urletele voastre prost informate, îmi pasă de ce văd că lăsați în urmă! Nu e de mirare că ieșiți ca în junglă, sunteți un haos desăvârșit!”, a scris pe o rețea de socializare fiica liderului PSD în anul 2018.
Și soția baronului PSD Dâmbovița a prins un loc călduț la stat. Acesta este auditor extern la Curtea de Conturi și a fost detașată pe lângă prefectura Dâmbovița. Ea încasează lunar aproape 9 mii de lei și are o avere impresionantă. Aceasta are trei case de vacanță, 4 apartamente și o casă de locuit.