Fostul şef Pro TV este audiat în aceste momente de procurori. La intrarea de la DNA, Sârbu le-a spus jurnaliștilor că va face mai multe declarații la ieșire.
Omul de afaceri este audiat în dosarul creditelor frauduloase luate de la BRD în care sunt vizați și Remus Truică, Sorin Roșca Stănescu și Elena Udrea, precum și alte persoane.
Conform procurorilor, la sfârșitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât și cele emise de BNR, unor persoane fizice și/sau societăți comerciale, activitatea infracțională concretizându-se în obținerea unor importante sume de bani din săvârșirea subsecventă a unor infracțiuni de înșelăciune.
Prejudiciul cauzat BRD se ridică la aproximativ 43,5 milioane de euro.