Reprezentanții Camerei Deputaților, partea pârâtă în acest caz, au cerut cerut ca procesul să fie mutat la Curtea de Apel București, pe motiv că Secția pentru litigii de muncă de la Tribunalul Capitalei nu ar fi competentă să soluționeze această cauză. În schimb, avocatul lui Adrian Năstase a invocat o practică a Înaltei Curți și a spus că fiind vorba de drepturi la pensie, atunci litigiul de muncă poate fi soluționat de magistrații de la Tribunalul București.
Rămâne de văzut ce va decide instanța mâine în acest acz, pentru că atunci av da o soluție cu privire la mutarea procesului lui Adrian Năastase.
Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost introduse în 2015, la inițiativa PSD. În februarie anul acesta, înainte de a se vota anularea lor, un număr de 827 de foști deputați și senatori beneficiau de astfel de pensii speciale, pensii care costau statul român aproximativ 40.000 de milioane de lei anual.
Foștii parlamentari au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaților și Senatului pentru a-și recupera pensiile. Vorbim despre peste 400 de foști senatori și deputati, printre care s-ar afla nume grele, precum cel al lui Adrian Nastase.
Săptămâna viitoare, tot la Tribunalul București, zeci de foști parlamentari români au termene în astfel de procese. Printre ei se numără Vasile Blaga, Victor Boștinaru, Adrian Severin sau Călin Popescu Tăriceanu.