Violoncelistul Adrian Naidin este în acest moment unul dintre cei mai buni instrumentişti români. Invitat în emisiunea "Acasă la oamenii Realităţii", el a povestit cum a început să cânte.
"Pasiunea pentru muzica vine mult in urma, tin minte ca parintii mi-au cumparat o muzicuta, am cantat si chiar gasisem o melodie pentru muzicuta pe care o cantam zilnic multe ori pana mi-au luat muzicuta", povesteşte artistul.
Despre copilăria sa, Naidin spune că a fost perfectă.
"Eu am avut norocul sa am o copilarie superba, m-am jucat toata copilaria, mergeam prin paduri, ma plimbam foarte mult, prin padurea Hoia. Pana in padurea Hoia erau niste gradini mergeam si luam prune de pe marginea gradinilor. Am avut o copilarie plină de joaca si de fantezie, luminoasa", spune Adrian Naidin.
Violoncelistul a vorbit şi despre reuşită.
"Nu poti sa faci performanta fara sa munceşti, fara sa ai o strategie pe urmatorii 20 de ani din punct de vedere personal, dar si al scolii, studiul individual, eu nu am inceput sa studiez foarte mult de la inceput dar in clasa a 12-a studiam 8-10 ore pe zi, mergeam la cursuri, dupa care studiam", spune artistul.
Pe lângă munca asiduă e nevoie şi de dascăli buni.
"O scoala mare e data de pedagogii mari din scoala, nu poti sa faci o scoala mare cu discipoli buni fara pedagogi buni, trebuei sa ai pedagogi buni sa fie platiti bine, in România invatamantul nu e ce trebuie, e lasat la a nu stiu cat a mana, e pacat.", spune Naidin.