Ana Maria abia absolvise Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza" din Bârlad. La începutul lunii iunie, se simţea foarte rău şi a mers la Spitalul de Urgenţă din oraş. Medicii au consultat-o, dar nu i-ar fi făcut investigaţii amănunţite şi au trimis-o acasă să se trateze pentru stările de vomă.
După două săptămâni, fata a ajuns din nou la spital cu ambulanţa, în stare critică. A intrat în stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut să o salveze. Necropsia a arătat că tânăra a murit pentru că avea o tumoră pe creier, scrie ştiri.tvr.ro.
Părinţii vor să facă plângere împotriva medicilor, iar poliţia a deschis un dosar de cercetare penală.
Moartea pacientei de 18 ani este investigată şi de conducerea Spitalului de Urgenţă Bârlad. Aceasta urmează să stabilească dacă fata a fost tratată superficial.
Ana Maria abia absolvise Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza" din Bârlad. La începutul lunii iunie, se simţea foarte rău şi a mers la Spitalul de Urgenţă din oraş. Medicii au consultat-o, dar nu i-ar fi făcut investigaţii amănunţite şi au trimis-o acasă să se trateze pentru stările de vomă. După două săptămâni, fata a ajuns din nou la spital cu ambulanţa, în stare critică. A intrat în stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut să o salveze. Necropsia a arătat că tânăra a murit pentru că avea o tumoră pe creier. Părinţii vor să facă plângere împotriva medicilor, iar poliţia a deschis un dosar de cercetare penală. Moartea pacientei de 18 ani este investigată şi de conducerea Spitalului de Urgenţă Bârlad. Aceasta urmează să stabilească dacă fata a fost tratată superficial.