ADMITERE LICEU 2015. În acest an, 164718 locuri la liceele din întreaga țară sunt puse la dispoziție absolvenților de clasa a VIII-a, conform broșurilor publicate de Ministerul Educației. Locurile sunt împărțite între cele 3 filiere: 47,9% teoretică, 43,5% tehnologică și 8,6% vocațională.
ADMITERE LICEU 2015. Topul celor mai bune licee în 2015:
1. Colegiul Naţional „Sfântul Sava”
2. Colegiul „Naţional” din Iaşi
3. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova
4. Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ Cluj-Napoca
5. Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“ Braşov
ADMITERE LICEU 2015. Mediile de la Evaluarea Naţională, pe fiecare judeţ, în ordine descrescătoare pot fi consultate AICI.
Colegiul Naţional „Sfântul Sava” este pentru al doilea an consecutiv cel mai bun liceu din România, dacă luăm în considerare ultimele medii de admitere şi media notelor de la examenul de Bacalaureat obţinute de elevi.
Cea mai mare concurenţă se înregistrează la clasele de Matematică-Informatică unde se predă intensiv limba engleză. Astfel, ultima medie de admitere la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” la o astfel de clasă a fost în 2014 de 9,78, iar la Colegiul „Naţional” din Iaşi de 9,57, în timp ce la filologie s-a intrat şi cu 9,56 la „Sfântul Sava” şi cu 9,38 la Iaşi. De asemenea, concurenţa este la fel de mare şi la specializarea Ştiinţe ale Naturii.
Poţi afla la ce liceu ai intrat AICI
ADMITERE LICEU 2015.Calendar Admitere Liceu
3 – 7 iulie 2015 Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a.
Completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a proveniţi din alte judeţe, la centrul special desemnat din judeţul pentru care solicită înscrierea
3 - 7 iulie 2015 Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fişele de înscriere
4 - 8 iulie 2015 Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator
9 iulie 2015 Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul judeţean de admitere/al municipiului Bucureşti, precum şi a listei absolvenţilor care nu participă la repartizarea computerizată
Predarea de către comisia din centrul de înscriere a fişelor de opţiuni originale la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti
ADMITERE LICEU 2015. 10 iulie 2015 Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti la Centrul Naţional de Admitere
11 - 12 iulie 2015 Verificarea şi corectarea bazelor de date de către Comisia Naţională de Admitere şi comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, transmiterea modificărilor la
comisia naţională
13 iulie 2015 Corectarea erorilor şi confirmarea încheierii modificărilor
14 iulie 2015 Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 - 2015
15 iulie 2015 Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul
liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti
15 iulie 2015 Afişarea de către fiecare unitate de învăţământul liceal a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate
16 iulie -24 iulie 2015 Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi
ADMITERE LICEU 2015. Licee la care poţi intra cu nota 2
ADMITERE LICEU 2015. Clasa a IX-a este obligatorie, așa că niciun elev nu va rămâne pe din afară. În 2014, în 99 de licee au fost admiși elevi cu medii între 2,16 – cea mai mică, și 2,99.
Situația a fost dezastruoasă la două licee din țară. La Liceul teoretic ”Mihai Viteazul” din localitatea Vișina, județul Dâmbovița, cea mai mică medie de admitere a fost 2,39, iar cea mai mare 4,19!
O situație similară a fost în 2014 și la Liceul Tehnologic ”Brâncoveanu” din localitatea Baia de Aramă, județul Mehedinți: cea mai mică medie a fost 2,35, iar cea mai mare 4,32.
ADMITERE LICEU 2015. De ce trebuie să ţii cont când completezi fişa de admitere
1. Completarea opţiunilor pe fişa de admitere se face în ordinea preferinţelor candidaţilor.
2. Completează pe primele locuri opţiunile pe care le doreşti cel mai mult, chiar dacă nu eşti sigur că media îţi permite să intri la aceste opţiuni. Nu vei fi dezavantajat.
Continuă cu opţiuni care ţi-ar plăcea, apoi opţiuni la care nu te-ar deranja să fii repartizat.
Încheie cu opţiunile cele mai puţin dorite, dar pe care trebuie să le enumeri pe fişă, pentru siguranţă. Este preferabil să intri la un liceu care nu îţi place decât să nu intri deloc.
Nu completa o opţiune nedorită înaintea unei opţiuni dorite. Prima opţiune este şi prima luată în considerare pentru fiecare elev.
3. Ţine cont de mediile de admitere din anii precedenţi pentru a-ţi calcula şansele de intrare la fiecare dintre opţiunile exprimate.
4. Completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere NU îţi poate dăuna în nici un fel–oricum intri la prima opţiune a ta la care mai sunt locuri.
ADMITERE LICEU 2015. Nu completa prea prea puţine opţiuni
În schimb, un număr prea mic de opţiuni îţi poate diminua serios şansele de a fi admis! Există riscul de a nu avea o medie suficient de bună pentru nici una din opţiunile exprimate.
Nu există nici un “număr magic” de opţiuni care trebuie completate pe fişă: important este ca acest număr să fie suficient de mare ca să permită repartizarea şi să fie ordonate – de la cea mai dezirabilă la cea mai puţin dezirabilă.
5. Statistic, mediile de admitere sunt de la un an la altul puţin mai mari, un motiv în plus pentru a completa cât mai multe opţiuni pe fişă! Este posibil ca anul acesta media de intrare la una din opţiuni să fie mult mai mare decât anii trecuţi, la fel cum este posibil să fie mai mică. Mediile anilor trecuţi sunt orientative.
6. Validarea fişelor este o operaţiune simplă, dar obligatorie pentru toţi candidaţii - eventualele greşeli apărute în transcrierea mediilor din cataloagele şcolare pe fişa de opţiuni, în completarea numelui candidatului sau scrierea neciteaţă a codurilor liceelor pot cauza neplăceri. Computerul “nu ştie” că un elev a completat codul 115 dar de fapt îl interesează specializarea cu numărul 151, sau că media de absolvire nu este 5,75 ci 7,55 !
ADMITERE LICEU 2015. Ce faci dacă îţi dai seama ca ai completat un cod greşit
ADMITERE LICEU 2015. Pentru a evita neplăcerile cauzate de transcrierea greşită a datelor de pe fişă, procedura necesită tipărirea fişelor aşa cum au fost introduse ele în baza de date. Fişa astfel tipărită, numită “fişă martor” se transmite la şcoala de provenienţă. În cele câteva zile rămase între introducerea fişei în computer şi data limită, diriginţii sunt cei care convoacă la şcoală toţi elevii însoţiţi de părinţi, care verifică opţiune cu opţiune corespondenţa fişei de martor cu fişa originală, semnând pentru conformitate.
Neconcordanţele între fişa completată şi fişa martor trebuie semnalate imediat conducerii şcolii, care revine la centrul de colectare a datelor pentru a se face corecţia.
7. Între momentul validării fişei şi repartizarea computerizată, fişele sunt centralizate în bazele de date judeţene şi de aici în baza de date naţională de la Ministerul Educaţiei și Cercetării Știinţifice.
8. După verificări multiple şi corectarea erorilor semnalate are loc repartizarea computerizată.
9. Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.
Pentru fiecare elev, se caută prima opţiune de pe listă unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune.
Admitere Liceu 2015. Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la nici un liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat.
ADMITERE LICEU 2015. Pentru a înţelege mai uşor algoritmul, luăm următoarele exemple:
1. Presupunem că elevul are media 10. El este cel mai bun din judeţ, este repartizat primul, deci la prima sa opţiune. El este primul care ocupă primul loc din judeţ.
2. Presupunem că elevul are media 9 şi la prima sa opţiune s-au ocupat 14 locuri de către 14 elevi cu medii mai mari decât media lui. El va fi al 15-lea repartizat la prima sa opţiune.
3. Presupunem că elevul are media 8 şi la prima sa opţiune s-au ocupat toate locurile de către elevi cu medii mai mari decât a lui. Dacă la a doua sa opţiune mai există locuri libere, el va repartizat la a doua sa opţiune.
Altfel, se verifică a treia opţiune de pe fişa sa, şi următoarele, în ordine, până la găsirea primei sale opţiuni la care mai sunt locuri libere.
De notat că nu se poate întâmpla ca „locul tău” să fie ocupat de către cineva cu medie mai mică decât a ta, pentru că tu eşti repartizat înaintea lui.
4. Presupunând că elevul A are media de admitere 8.93 şi opţiunea X pe locul 2 în fişa de opţiuni, iar elevul B are media de admitere 8.91 şi opţiunea X pe locul 1 în fişa de opţiuni, candidatul A are prioritate la repartizarea pentru opţiunea X (în cazul în care candidatul A nu a fost repartizat la opţiunea de pe primul loc), având media mai mare decât B.
Admitere Liceu 2015. Algoritmul de repartizare în licee
Admitere Liceu 2015. Mai jos este prezentat algoritmul de repartizare în licee 2015, realizat conform metodologiei oficiale de desfășurare a admiterii în licee.
1. Repartizarea se face ordonând candidații în județul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate.
Ordonarea candidaților se face descrescător după mai multe criterii: media de admitere, media de evaluare națională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obținută la proba de limbă și litaratură română din cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale și nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor Art. 10, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.
Pentru candidații din seriile precedente anului 2010, evaluarea națională se înlocuiește cu tezele cu subiect unic susținute în clasa a VIII-a pentru elevii din seriile 2008 și 2009, respectiv cu testele naționale pentru elevii din seriile 2004-2007.
Admitere Liceu 2015. Media la evaluarea națională se înlocuiește cu media la tezele cu subiect unic susținute în clasa a VIII-a (seria 2008 și 2009), respectiv cu media obţinută la testele naționale (seria 2004-2007)
nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale se înlocuiește cu media notelor la proba de limba și literatura română din cadrul tezelor cu subiect unic susținute în clasa a VIII-a (seria 2008 și 2009), respectiv cu nota la proba de limba și literatura română din cadrul testelor naționale (seria 2004-2007)
Nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale se înlocuiește cu media notelor la proba de matematică din cadrul tezelor cu subiect unic susținute în clasa a VIII-a (seria 2008 și 2009), respectiv cu nota la proba de matematică din cadrul testelor naționale (seria 2004-2007)
nota obținută la proba de limba maternă din cadrul evaluării naționale se înlocuiește cu media notelor la proba de limba maternă din cadrul tezelor cu subiect unic susținute în clasa a VIII-a (seria 2008 și 2009), respectiv cu nota la proba de limba maternă din cadrul testelor naționale (seria 2004-2007).
2. Când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opțiuni prima opțiune validă la care există locuri libere.
Ordinea opțiunilor de pe fișă este prin urmare semnificativă, prima opțiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opțiuni.
Exemplu: se verifică prima opțiune a candidatului curent; în cazul în care opțiunea este validă și mai există locuri la această opțiune, este considerat admis la această opțiune și se trece la următorul candidat; altfel se verifică a doua opțiune de pe fișă, etc.
ADMITERE LICEU 2015. Când este invalidă o opţiune
Observație: O opțiune este invalidă dacă: codul opțiunii alese de candidat nu există sau opțiunea aleasă necesită dată proba la limba maternă sau modernă şi candidatul nu a susținut-o.
3. În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere și va trebui să participe la o sesiune ulterioară organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.
Situația poate apare în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni, opțiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari.
Se recomandă prin urmare completarea fișei cu un număr suficient de opțiuni pentru ca această situație să nu apară.
Numărul total de locuri la licee este suficient pentru ca toți candidații să fie repartizați, dacă își exprimă opțiuni suficiente și realiste.
Admitere Liceu 2015. Cum se completează fişa de repartizare
1. Observaţie: Câmpul Nr.înreg, care se găseşte în partea dreaptă - sus nu se completează. El reprezintă numărul de înregistrare pe care îl va primi fişa de înscriere în momentul depunerii ei.
2. Se completeaza urmatoarele câmpuri în fişa de înscriere:
Codul numeric personal (câmp obligatoriu)
Data nașterii (câmp obligatoriu)
Numele (câmp obligatoriu)
Init. tatălui (câmp obligatoriu)
Prenumele (câmp obligatoriu)
Cod județ - cod școală proveniență (câmp obligatoriu) - se observă că sunt două seturi de căsuţe. În primul set se introduce codul judeţului iar în al doilea set se introduce codul şcolii de provenienţă. (Exemplu: un elev din Vaslui, introduce la codul judeţului VS, pentru București se va completa cu B, iar celălalt câmp se completează cu codul şcolii de provenienţă). Codul şcolii de provenienţă se găseşte în broşura editată de inspectoratul şcolar judeţean sau în lista şcolilor din secţiunea Planul de şcolarizare 2015, când aceasta va fi publicată
Denumire (câmp obligatoriu) - reprezintă numele şcolii de provenienţă.
ADMITERE LICEU 2015. Media evaluare naţională (câmp obligatoriu) - media generală obţinută de candidat la evaluarea naţională susţinută în clasa a VIII-a.
Media teze naţionale - media candidatului la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a pentru seriile 2008 si 2009 (respectiv media la testele naţionale pentru seriile 2004-2007).
Media claselor V-VIII (câmp obligatoriu) - media candidatului pe parcursul celor 4 ani de studiu.
Media admitere (câmp obligatoriu)- media de admitere a candidatului calculată conform formulei din algoritmul de repartizare.
Notă: evaluare naţională limba română / Notă teze naţionale limba română VIII 1 (câmp obligatoriu) - reprezintă nota candidatului obţinută la evaluarea naţională la limba română sau nota candidatului la tezele naţionale la proba de limba română pe semestrul 1 din cls. a VIII-a. (seria precedentă 2009 inclusiv)
Notă teze naţionale limba română VIII 2 - reprezintă nota candidatului obţinută la tezele naţionale la proba de limba română pe semestrul 2 din cls. a VIII-a. (seria precedentă 2009 inclusiv)
Notă evaluare naţională matematică / Notă teze naţionale matematică VIII 1 (câmp obligatoriu) - reprezintă reprezintă nota candidatului obţinută la evaluarea naţională la matematică sau nota candidatului obţinută la tezele naţionale la proba de matematică pe semestrul 1 din cls. a VIII-a. (seria precedentă 2009 inclusiv)
Notă teze naţionale matematică VIII 2 - reprezintă nota candidatului obţinută la tezele naţionale la proba de matematică pe semestrul 2 din cls. a VIII-a. (seria precedentă 2009 inclusiv)
Disciplina la alegere - se va completa disciplina la care se vor susţine tezele naţionale. Aceasta poate fi Istorie sau Geografie. (seria precedentă 2009 inclusiv)
Notă teze naţionale istorie/geografie VIII 1 - reprezintă nota candidatului obţinută la tezele naţionale la proba de istorie/geografie pe semestrul 1 din clasa a VIII-a. (seria precedentă 2009 inclusiv)
Notă teze naţionale istorie/geografie VIII 2 - reprezintă nota candidatului obţinută la tezele naţionale la proba de istorie/geografie pe semestrul 2 din clasa a VIII-a. (seria precedentă 2009 inclusiv)
Notă evaluare naţională limba maternă / Notă teze naţionale limba maternă VIII 1 - este compus din două zone: una destinată codului limbii și o alta destinată notei primite de candidat la evaluarea naţională la limba maternă sau la tezele naţionale la limba maternă pe semestrul 1 din clasa a VIII-a (pentru seria precedentă 2009 inclusiv). Această notă va participa la calculul mediei de admitere. Codul limbii va fi preluat din brosura editată de inspectoratul şcolar judeţean.
Notă teze naţionale limba maternă VIII 2 - este compus din două zone: una destinată codului limbii si o alta destinată notei primite de candidat la tezele naţionale la limba maternă pe semestrul 2 din clasa a VIII-a. Această notă va participa la calculul mediei de admitere. Codul limbii va fi preluat din brosura editată de inspectoratul şcolar judeţean şi va fi acelaşi cu cel de la câmpul Notă teze naţionale limba maternă VIII 1. (seria precedentă 2009 inclusiv)
Notă la proba de limba maternă - este compus din două zone: una destinată codului limbii si o alta destinată notei primite de candidat la proba de limba maternă. Codul limbii va fi preluat din brosura editată de inspectoratul şcolar judeţean.
Notă la proba de limbă modernă - este compus din două zone: una destinată codului limbii şi o alta destinată notei primite de candidat la proba de limbă modernă. Codul limbii va fi preluat din broşura editată de inspectoratul şcolar judeţean.
Cultul Religios – pentru ca titularul fișei să participe la orele de Religie, se bifează cu X căsuţa din dreptul acordului “Doresc participarea titularului prezentei fișe la orele de Religie” și se completează în continuare numele cultului religios
Opţiuni (câmp obligatoriu) - reprezintă lista opţiunilor alese de candidat. Ordinea opţiunilor de pe fişa este semnificativă, prima opţiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opţiuni. Fiecare opţiune este formată din 3 cifre. Codul opţiunilor se preiau din broşura editată de inspectoratul şcolar judeţean sau din listele care se vor găsi în secţiunea Planul de şcolarizare 2015.
Diriginte (câmp obligatoriu) - semnătura dirigintelui candidatului.
Candidat (câmp obligatoriu) - semnătura candidatului.
Părinte (câmp obligatoriu) - semnătura părintelui candidatului.