Miercuri, pe 16 iulie, rezultatele vor fi publicate şi la şcolile de provenienţă ale elevilor. În ultimii doi ani, repartizarea computerizată s-a făcut mai devreme cu o zi faţă data anunţată oficial de minister.
După ce vor afla la ce liceu vor merge în următorii patru ani, elevii îşi pot depune dosarele de înscriere în perioada 17-25 iulie. A doua etapă a admiterii la liceu 2014 începe pe 17 iulie.
REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ 2014, ADMITERE LICEU 2014. Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi), se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.
ADMITERE LICEU 2014: Cum se calculează media de admitere
ADMITERE LICEU 2014: Începând din 2014, în calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.
Admitere la liceu 2014. Prima etapă de ADMITERE 2014
14 iulie – Corectarea erorilor şi confirmarea încheierii modificărilor
15 iulie – REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014 – 2015
16 iulie – Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti
16 iulie – Afişarea de către fiecare unitate de învăţământul liceal a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate
17 iulie -25 iulie – Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi
Admitere la liceu 2014. A doua etapă de ADMITERE 2014
Elevii din seria curentă şi cei din seriile anterioare, care nu îndeplinesc 18 ani până la începerea anului şcolar 2014-2015, care nu au reuşit să se înscrie în prima etapă, mai pot face acest lucru în cea doua etapă de admitere care are loc în luna iulie.
16 iulie – Înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă
17-18 iulie – Susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori de limbă maternă
19 iulie – Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini şi la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi rezolvarea eventualelor contestaţii
16 – 21 iulie – Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare, completarea unei noi fişe de opţiuni de către cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii
21 iulie – Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini. Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă
16 – 22 iulie – Introducerea datelor în calculator, verificarea fişelor listate şi corectarea eventualelor erori
23 iulie – Transmiterea noilor baze de date la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti şi la Centrul Naţional de Admitere
24 iulie – REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ a candidaţilor din a doua etapă a admiterii
24 iulie – Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial/în centrul special de înscriere a listelor cu absolvenţii proveniţi din şcolile respective/din alte judeţe, repartizaţi în a doua etapă şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat. Fiecare şcoală va lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate în a doua etapă.
Admitere la liceu 2014. Între 1 august şi 8 septembrie are loc cea de-a treia etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014 – 2015.
ADMITERE liceu 2014 după repartizarea computerizată. Cum se face departajarea
În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
media generala la Evaluarea Nationala din clasa a VIII-a
media generala de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a
nota obtinuta la proba de limba si literatura romana din cadrul Evaluarii Nationale
nota obtinuta la proba de matematica din cadrul Evaluarii Nationale
nota obtinuta la proba de limba materna din cadrul Evaluarii Nationale, respectiv nota de la proba de verificare a cunostintelor de limba materna, sustinuta in cazul candidatilor care solicita inscrierea la unitati de invatamant cu predare in limba minoritatilor nationale.
În cazul în care, la un liceu, pe ultimul loc există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate mai sus egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.