„Încă de la începutul conflictului din Ucraina, Ministerul Sănătăţii s-a preocupat de procurarea pastilelor de iod şi a iniţiat o campanie de informare a populaţiei referitoare la modul de utilizare a acestora. Distribuţia către populaţie se face în mod gratuit pe baza prescripţiei eliberată de către medicul de familie. Aceasta nu este o noutate, ordinul de ministru care reglementează activitatea este în vigoare încă din 23 iunie 2022", afirmă sursa citată.
Pastilele de iod se eliberează în peste 2.500 de farmacii, lista acestora regăsindu-se pe site-ul Ministerului Sănătăţii.