Popular, untişorul se mai numeşte şi sălăţică sau grâuşor şi este o plantă bogată în vitamina C, ale cărei frunze, spun unii, ajută la eliminarea toxinelor, curaţă sângele şi ficatul, potrivit site-ului informaţii preţioase.ro. Untişorul, se mai spune, luptă şi cu anemia, apară organismul de viruşi şi infecţii şi contribuie la creşterea nivelului de energie, conform specialiştilor citaţi de presa online.
Specialiștii spun că untişorul devine periculos atunci când a ajuns la maturitate sau a înflorit deja sau la consumul în cantităţi mari. Unii nutriţionişti recomandă 100 g pentru un adult, pe zi, şi 50 de g pentru copiii de peste 10 ani.
Conform site-ului formula-as.ro, cei care consumă pentru prima dată untişor ar trebui să-şi înjumătăţească porţia, indiferent de categoria de vârstă.
Motivul? Planta conține protoanemonina, o substanță cu un efect toxic iritant.
De fapt, în alte țări, untișorul nu se consumă crud absolut deloc și este așezat pe o listă a plantelor toxice, sau chiar cu potențial fatal asupra animalelor.
Efectul toxic dispare în momentul în care frunzele sunt gătite.