Miraculoasa sare de Himalaya, care se găseşte în cantităţi industriale pretutindeni, este exploatată din mina Khewra, Pakistan, fără legătură cu lanțul muntos care îi dă numele.
Această sare de culoare roz face parte dintr-un top 10 al celor mai comercializate produse alimentare, dobândind un rol bine determinat şi în medicina alternativă, dar și în industria cosmetică.
Interesul faţă de miraculoasa sare a apărut în anii '90, după ce un autoproclamat biofizician din Germania a susținut că a descoperit proprietăţile vindecătoare ale sării provenite din Mulţii Himalaya; acestea s-au menţinut intacte, deoarece sarea ar proveni din zone necontaminate de poluare sau de intervenţia umană.
Pe lângă „energia vitală” înmagazinată în cristalele de sare, s-a vehiculat că aceasta conţine „84 de elemente chimice esenţiale corpului uman.”
Imediat, sarea a înregistrat vânzări-record, iar succesul comercial l-a determinat pe germanul Peter Ferreira, cel care a lansat informația, să demareze o întreagă strategie de marketing, organizând seminarii, workshop-uri, materiale informative pe suport video, culminând cu publicarea unei cărți „Water & Salt – Essence of Life”, devenid best seller-ul anului 2002.
În ciuda mult-trâmbițetelor ei proprietăți, Societatea Italiana de Nutritie relatează că organismul uman are nevoie doar de 24 de elemente chimice - nu 84! -, iar 15 dintre ele sunt necesare în consum zilnic. Dintre cele 24, nu există studii clare pentru toate, de aceea, se ridică un semn de întrebare cu privire la restul de 60 de elemente conținute de așa-zisa sare de Himalaya - care sunt ele și la ce folosesc!?
Revenind la nuanța roz a sării, ea provine de la fierul pe care îl deține. Anumite zăcăminte din Germania, precum Bad Reichenall sau Berchtesgaden, conțin și ele o astfel de sare de culoare roz. Dar, pe lângă conținutul de fier, nu s-a verificat și conținutul altor metale, unele cu potențial periculos.
Așadar, întreaga mitologie țesută în jurul „sării de Himalaya” este mai degrabă o escrocherie cu scopul de a încasa bani.