„Espressoul are o aromă foarte puternică, dar, contrar concepţiilor populare, nu are o cantitate mai mare de cofeină decât cea preparată la filtru, pentru că este preparată la abur”, explică nutriţionistul Eduard Adamescu, de la Cabinetul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Cafeaua este un adjuvant perfect în regimurile de slăbire. Neagră sau cu puţin lapte degresat nu are aproape nicio calorie, însă capuccino, ciocolata caldă sau latte-machiato „stricate” cu mult lapte, frişcă şi zahăr urcă şi la 500 de calorii, adică un sfert din necesarul zilnic al adulţilor. Cu alte cuvinte, o astfel de băutură poate „înlocui” cu succes micul dejun sau cina. Mai grav e că nu aduc nutrienţi, ci doar zahăr, frişcă şi grăsimi, care, consumate cu regularitate, favorizează acumularea kilogramelor şi cresc nivelul de colesterolul din sânge. Chiar dacă e practică, nu alegeţi cafea „la plic”, încărcată cu E-uri şi zahăr.
O persoană sănătoasă poate să bea lejer două ceşti de cafea pe zi (a câte 150 ml fiecare). Hipertensivii trebuie să renunţe la cafea, iar cei care au o probleme cu stomacul (gastrită, ulcer etc.) nu trebuie să renunţe la „doza” zilnică, ci doar să fie mai prudenţi şi să nu o consume pe stomacul gol, ci doar după micul dejun. Cardiacii ar trebui să consume cafea doar la recomandarea medicului, potrivit doctorulzilei.ro.
Nici gravidele nu ar trebui să se reţină de la cafea.
„În Marea Britanie, norma este de patru-cinci ceşti pe zi. Femeile însărcinate ar trebui să nu depăşească 200-300 mg de cofeină pe zi, adică nu mai mult de două ceşti pe zi”, a adăugat specialistul Roger Cook.
Cafeaua solubilă, sau „nesul”, cum e cunoscut, nu atacă inima aşa cum se spune, însă cafeaua obişnuită e o alegere mai bună. „Cafeaua solubilă nu are mai multă cofeină, însă se absoarbe mult mai repede, ceea ce creşte ritmul cardiac şi dă palpitaţii”, explică nutriţionistul Eduard Adamescu.