„Trupul este în continuare la INML, încă se lucrează la procedurile pentru transferul acesteia în Israel, aşa cum doreşte familia ei. Cel mai probabil, transferul se va efectua miercuri, pentru că aceste proceduri nu durează mai multe de 2-3 zile. În cazul acesta, procedura este puţin mai greoaie. În ceea ce priveşte transferul, au fost efectuate toate plăţile necesare”, a declarat, pentru Mediafax, Rodica Bucur, avocata Israelei Vodovoz.
În ceea ce priveşte cauza morţii fostei balerine, surse medicale spun că pe fondul unei afecţiuni ulcerative, femeia în vârstă de 70 de ani a suferit o hemoragie digestivă foarte puternică, ceea ce a condus la decesul acesteia.
Israela a devenit cunoscută în urma apariţiilor media datorate căsătoriei cu un bărbat mai tânăr cu 20 de ani decât ea, Liviu Arteni, şi a stilului neconvenţional de viaţă.
În 2014, Israela Vodovoz şi-a făcut testamentul, iar, conform unui apropiat al afaceristei, averea sa s-ar fi ridicat, la acea vreme, la 50 de milioane de euro.