Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că negocierile pentru aderarea României la Spaţiul Schengen aerian şi naval ar putea fi încheiate în următoarele două zile, iar cele pentru terestru în anul 2024. Premierul a adăugat și că negocierile pentru Spaţiul Schengen terestru ar putea fi încheiate anul viitor.
„Sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen în primul pas, aerian şi naval şi, de asemenea, să finalizăm cât mai mult din infrastructură până anul viitor, domnul ministru (S. Grindeanu, ministrul Transporturilor, n.r.) şi-a asumat că vom finaliza 250 de kilometri de autostradă şi drum expres şi să ne pregătim şi pentru anul viitor când, de asemenea, sper să terminăm negocierile pentru aderarea de această dată la spaţiul Schengen terestru", a declarat premierul.
Marcel Ciolacu a făcut aceste declarații cu ocazia vizitei de vineri, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe tronsonul Cheţani - Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania.
"Considerăm că trebuie să venim cu cât mai multe veşti bune, cel puţin în infrastructura mare pentru români, şi cred că săptămâna viitoare vor fi mai multe evenimente în afară de această legătură de fapt între Târgu Mureş şi Cluj. În sfârşit, acest tronson din Autostrada Transilvaniei, săptămâna viitoare avem şi Drumul Expres Craiova-Piteşti, cred că se finalizează şi un tronson de aproape 16,2 kilometri din A0, din Centura Bucureştiului. Este evident că ne pregătim şi, pentru anul acesta”, a mai declarat premierul Marcel Ciolacu.
Anunțul premierului Marcel Ciolacu vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că tema aderării României la Spaţiul Schengen "rămâne complicată" şi că în acest dosar "mai e mult de negociat", relatează agerpres.ro.
„Negocierea pe Schengen rămâne complicată. (...) A fost o discuţie bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie, care este, evident, satisfăcătoare pentru toate părţile. Nu pot să-mi imaginez o decizie care este satisfăcătoare pentru o parte şi complet nesatisfăcătoare pentru altă parte. Nu vreau să intru în detalii, suntem în negocieri, suntem în discuţii, mai e de discutat", a declarat Klaus Iohannis. rătat şeful statului.
Întrebat dacă varianta intrării României în Schengen cu spaţiul aerian rămâne una viabilă, Iohannis a răspuns: "Mai e mult de negociat".
Aderarea României la Schengen | Iohannis, discuții cu Nehammer: „Mai e mult de negociat”