Deși vocea sa puternică este lăudată în toată lumea, laureata de zece ori a premiilor Grammy a mărturisit că nu mai reușește să atingă toate notele înalte, așa cum făcea odată, mai arată sursa citată.
''Oamenii cu cele mai bune voci erau fumători. M-am lăsat de fumat și sunt convinsă că asta mi-a făcut vocea mai slabă'', a declarat ea pentru etalk.ca. Totuși, vedeta a remarcat și o parte pozitivă: ''Degetele mele nu mai sunt portocalii'', a spus ea.
Pentru a-și proteja vocea, Adele — care este mama unui băiețel de trei ani, Angelo — a renunțat și la mâncarea sa preferată, pizza. ''Nu mai pot mânca pizza! Cât de rău e? Pentru că are roșii gătite, care nu fac bine la gât și provoacă reflux gastric'', le-a spus ea fanilor într-un show recent.
În 2001, Adele a suferit o hemoragie la corzile vocale, fapt ce a obligat-o să renunțe la un turneu mondial și să treacă printr-o operație cu laser.
Marți, vedeta și-a dedicat concertul, susținut cu casa închisă, cuplului Brad Pitt — Angelina Jolie, după aflarea veștii divorțului. ''M-am trezit dimineață și am rămas șocată'', a mărturisit vedeta pe scenă.