C. D., un bărbat de 41 de ani, din orașul Novaci, a ajuns la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, după ce a încasat o bătaie soră cu moartea de la ”mascații” IPJ Gorj.
Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență din cauza multiplelor traumatisme pe care le avea în momentul în care a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului și se află sub paza polițiștilor, în cătușe, pentru că, a doua zi, Judecătoria Novaci a decis arestarea sa pentru 30 de zile.
”La data de 20 mai a.c., ora 20.37, un bărbat, de 41 de ani, din orașul Novaci, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea de domiciliu, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de un polițist rutier și l-a acroșat, acesta din urmă căzând pe partea carosabilă. Totodată, a părăsit locul faptei. Cel în cauză a fost identificat de polițiști, fiind sesizat parchetul competent, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
La data de 21 mai 2022, a fost dispusă, de către procuror, măsura reținerii, pentru 24 ore, față de bărbat și, în aceeași zi, instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 zile”, a comunicat IPJ a doua zi după incident.
Unii martori susțin însă că lucrurile au stat în cu totul alt mod! Mai exact, C. D. a oprit la semnalul polițistului și tot acesta i-ar fi zis să tragă mașina câțiva metri mai încolo de acel loc.
Este adevărat, spun martorii, că polițistul a fost lovit ușor cu oglinda de autoturismul condus de Dodoi, care se deplasa cu viteza foarte mică, până la locul indicat pentru a opri și pentru a se supune controlului, scrie gorjexpress.ro. Aceeași martori afirmă că, între polițist și șofer a existat un schimb de replici generat de faptul că acesta fusese atins cu oglinda, iar în acel moment, polițistul a chemat echipa de intervenție. Cinci polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale au ajuns la Novaci și l-au bătut cu bestialitate pe C. D.
A doua zi, sâmbătă 21 mai, chiar de ziua sa onomastică, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, pentru comiterea infracțiunii de ultraj, iar în după-miaza aceleiași zile, judecătorii au decis arestarea sa pentru 30 de zile.
Câteva ore mai târziu, bărbatului i s-a făcut rău, din cauza loviturilor primite în urma ”intervenției” mascaților și a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Tg-Jiu și operat de urgență.