În același dosar au mai fost condamnate patru persoane. Decizia, luată de Curtea de Apel Timiș, nu este definitivă.
Dosarul, trimis în judecată de DNA în 2016, vizează infracțiuni asociate faptelor de corupţie comise în sfera importului de autoturisme din UE şi revânzarea lor prin eludarea obligaţiilor legate de plata taxelor şi impozitelor la bugetul de stat.
Prejudiciul estimat depășește 800.000 de euro.
Fiecare dintre inculpaţi a primit pedepse pentru mai multe infracţiuni, dar prin contopire li s-a aplicat pedeapsa cea mai mare. Până la recuperarea prejudiciului, li s-a pus sechestru pe diferite sume şi proprietăţi.
În 2016, procurorii DNA Timişoara au anunţat reţinerea lui Muntean Sorin Petru, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită (două infracţiuni) și favorizarea făptuitorului și a lui Pavel Dumitru, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la luare de mită.
Printre inculpați se află și omul de afaceri Boţ Iulian, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită (patru infracţiuni) şi cumpărare de influenţă (două infracţiuni) și avocatul Marin Bîlc, cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă (două infracţiuni) și instigare la dare de mită (două infracţiuni).
”În cursul anilor 2011 - 2013, inculpatul Boţ Iulian împreună cu mai multe persoane de încredere s-au constituit şi au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste, prin intermediul a două societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse. Activitatea infracţională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste două milioane lei, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spaţiul european şi revânzării acestora \"la negru\", cu eludarea obligaţiilor legale privind plata taxelor şi impozitelor datorate către bugetul de stat”, se arăta în rechizitoriul DNA.
Potrivit anchetatorilor, activităţile infracţionale ale grupării coordonate de inculpatul Boţ s-au bucurat de sprijinul şi protecţia celor doi șefi din IPJ, care ”au fost atraşi de-a lungul timpului în sfera de influenţă a grupului şi fidelizaţi prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale şi sume de bani”. Aceştia ar fi racolat în cadrul grupului alţi ofiţeri de poliţie şi ar fi coordonat activităţile infracţionale de mituire a acestora, în scopul de a-i asigura afaceristului timişorean o soluţie favorabilă în dosarul în care era cercetat.
”Un alt membru cooptat în cadrul grupului infracţional a fost inculpatul Bîlc Marin, avocat în cadrul Baroului Timiş, persoană de încredere a inculpaţilor Muntean Sorin Petru şi Boţ Iulian, pe acesta din urmă reprezentându-l în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor”, mai arăta sursa citată, potrivit Agerpres.