După investigații care au durat doi ani, în cadrul unei operațiuni cu numele de cod "Transilvania", joi au fost arestaţi, în Pitești, afaceristul italian Nicola Inquieto, în vârstă de 43 de ani și fratele său Giuseppe, de 38 de ani, ambii acuzați de asociere de tip mafiot, investigațiile fiind coordonate împreună cu autoritățile din România și Procuratura Europeană Eurojust, scrie jurnaluldearges.ro.
În dosar sunt interceptări și sute de documente bancare.
Potrivit ediției online La Republica, investigatorii antimafia din Napoli au stabilitn că italienii şi-au construit un adevărat imperiu imobiliar. Din 2004. de când s-au stabilit în Piteşti, au construit un cartier rezidențial cu blocuri, case, dar și un complex sportiv de lux.
Pentru afacerile din România, Nicola Inquieto ar fi folosit banii mafiei italiene, iar profitul ar fi fost trimis înapoi în Italia. Ancheta a pornit din Peninsulă, iar pe numele individului exista un mandat european de arestare. De altfel trei polițiști italieni se află la Pitești. Surse din anchetă spun că bărbatul avea patru firme pe numele lui și ar fi construit cel puțin 400 de apartamente pe care le-ar fi vândut cu peste 100.000 de euro bucata. trat în România, peste 400 de apartamente, și o societate pe acțiuni cu activități în construcții.
Presa italiană scrie că ar fi vorba de "comoara" şefului clanului Casalesi, unul dintre cele mai puternce din cadrul Camorra. Clanul Casalesi a fost sursa de inspirație a lui Roberto Saviano pentru cartea sa, "Gomorra", el fiind nevoit să trăiască, din 2006, sub protecția poliției, după ce a primit mai multe amenințări cu moartea din partea mafioților.