Călin Petru Marian, fostul prefect al județului Hunedoara, a fost implicat într-un accident rutier, în zona Hațegului, pe șoseaua Hațeg – Petroșani. A pierdut controlul direcției și a ieșit în decor, pe șoseaua Hațeg - Petroșani, în apropiere de podul peste valea Ohabei. Accidentul putea avea urmări mult mai grave, autoturismul ieșit în afara șoselei ajungând la câțiva metri de valea abruptă.
„Vineri, în jurul orei 18.25, un bărbat de 52 ani, din comuna Baia de Criș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, pe raza localității Ciopeia, a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Bărbatul, care se afla singur în mașină, a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
„Nu am pățit nimic în urma accidentului în care am fost implicat. Este posibil să fi avut o problemă la sistemul de direcție, pentru că deși nu aveam viteză, nu am mai putut controla mașina. Situația a fost cel puțin ciudată, pentru că autoturismul a fost verificat nu cu mult timp în urmă, mai ales că știam că voi avea drumuri multe și lungi de făcut în întregul județ, pentru a mă întâlni cu cât mai mulți dintre cetăţenii județului Hunedoara”, a informat fostul prefect al Hunedoarei, pe pagina sa de Facebook.
Călin Petru Marian și-a depus mandatul din funcția de prefect al Hunedoarei, pentru a-și face campanie electorală, el candidând la funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, din partea PNL.
Începând de vineri, prefectul județului Hunedoara este Doris Visirin, numită de Guvernul României.