Astfel, patru oameni sunt internaţi, marţi, la Spitalul Elias, trei răniţi primesc în continuare îngrijiri medicale în Spitalul Pantelimon, câte două victime sunt internate în spitalele Floreasca şi Bagdasar-Arseni şi Sfântul Ioan, iar în Spitalul Universitar, Spitalul Sfântul Ioan şi Spitalul Călăraşi, câte un rănit.
Din primele cercetări, a rezultat că principalele cauze ale accidentului în lanţ au fost viteza neadaptată condiţiilor meteo şi nepăstrarea distanţei corespunzătoare faţă de autovehicului din faţă, conform Mediafax.
Parchetul Călăraşi a preluat dosarul penal deschis în cazul acestui accident, iar încadrarea este de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând ca în urma anchetei procurorii să stabilească persoana sau persoanele care se fac vinovate de producerea coliziunii.
În carambolul produs sâmbătă dimineaţă, la kilometrul 67 al Autostrăzii Soarelui, pe sensul de mers către Constanţa, patru persoane şi-au pierdut viaţa, 36 au fost rănite, iar 33 de vehicule au fost avariate, acesta fiind considerat cel mai grav accident rutier, din punct de vedere al numărului maşinilor implicate, care a avut loc în România.