„Vreau să sădesc un pom, pe locul unde a fost omorâtă fata mea. Atât și nimic mai mult. Aici a fost întinsă. Știu exact unde. Nu a fost lovită acolo. S-a intrat în ea aici. Indiferent ce aș face, că m-am urcat la volan, am băgat cheia în contact mi-am asumat ce să fac.
Ai comis o faptă, în cazul de față cea mai oribilă faptă, ai ucis doi oameni, să facă maximum din maxim pe legea circulației. Apoi revenim și cu drogurile. Să nu ne mai învârtim după umbra noastră, că i se putea da drumul sau nu, l-ai văzut că se bâlbâie și face ca toate alea... Ne facem polițiști la apelul bocancilor? Afară! Dar până să meargă afară din poliție să facă pușcărie împreună cu Matei Vlad (tânărul de 19 ani care a comis accidentul – n.r.)", a declarat tatăl Robertei.
Între timp, un mesaj revoltător a apărut în spațiul public. O tânără, prietenă a șoferului drogat, ar fi scris pe tik tok că îl susține pe acesta cu orice preț deși fapta comisă de el este extrem de gravă. „Da, măi, eu îl susțin. E fratele meu. Să mai omoare pe cine vrea.”, sunt cuvintele prietenei lui Vlad Pascu. Încurajarea fetei față de șoferul teribilist a stârnit un val de critici.