În urma accidentului, cele două tinere aflate în autoturism au rămas încarcerate.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul cărora a ajuns un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Medicii au declarat decesul tinerei de 21 de ani, cea de-a doua fiind transportată la spital conştientă, dar cu multiple traumatisme. Șoferul autobetonierei nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare.
Poliţia cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul, informează realitateadesuceava.net