Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 10.00, pe DN1, între localităţile braşovene Codlea şi Perşani, după ce două autoturisme s-au ciocnit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, în urma impactului, şoferul uneia dintre maşinile implicate în accident, în vârstă de 48 de ani, a decedat, iar soţia acestuia, de 35 de ani, a fost rănită grav, fiind preluată de un eclicopter şi urmând să fie transportată la Târgu Mureş.
De asemenea, o persoană din cea de-a doua maşină a suferit mai multe traumatisme, însă este conştientă.