„Conform primelor verificări, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Romuli, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus și care era condusă de un tânăr de 23 de ani, din Fizeșu Gherlei, județul Cluj”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a rămas blocat în autoturism, potrivit ziardebistrita.ro.
La fața locului a intervenit modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bistrița. Victima a fost extrasă din autoturism și predată echipajelor medicale. Aceasta se afla în stop cardiorespirator, așa că medicii au aplicat protocolul de resuscitare.
Din păcate, organismul bărbatului de 36 de ani din Romuli nu a răspuns manevrelor, iar medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD fiind nevoit să îi declare decesul la locul solicitării.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.