,,Un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un capăt de podeț. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 30 de ani și a doi pasageri. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat faptul că nu consumase alcool", a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
La faţa locului au intervenit şi pompierii. Echipajele de intervenție au găsit trei victime, în afara autoturismului, conștiente și cooperante. Una dintre acestea, un bărbat în vârstă de aproximativ 57 de ani, a fost extrasă din autoturism de către ceilalți șoferi.
Echipajul de poliție a asigurat primele măsuri de apărare împotriva incendiilor, un polițist a stins un inceput de incendiu de la nivelul compartimentului motor al mașinii.
Toate cele trei victime (o femeie aproximativ 53 de ani și doi bărbați în vârstă de 30 de ani, respectiv 57 de ani) au fost stabilizate la locul accidentului. Acestea prezentau multiple leziuni și traumatisme: tânărul - o suspiciune de fractură la picior, tatăl acestuia suspiciune de fractură la mână și traumatism toracic.
,,Pompierii militari au deconectat bornele de la acumulator, iar cele trei echipaje SMURD, terapia intensivă mobilă și două echipaje de prim ajutor, au evacuat victimele la UPU – SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare și îngrijire de specialitate", a transmis ISU Bistrița-Năsăud.