Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, accidentul a avut loc pe un drum din comuna Vultureşti, unde şoferul unui autobuz nu a păstrat distanţă suficientă şi a lovit din spate un alt autobuz.
Primele informaţii de la locul accidentului arată că şoferul unuia dintre autobuze a rămas încarcerat. De asemenea, 13 pasageri au fost răniţi. Dintre aceștia, trei sunt într-o stare mai gravă, potrivit Arges Plus. Se pare să primul autobuz a încercat să evite un câine, a frânat, dar autobuzul din spate nu a reuşit să frâneze la timp.
În cele două autobuze erau 40 de persoane. Răniţii au fost duşi la Spitalul Judeţean.
La locul accidentului se aflau după miezul nopții mai multe echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă, iar autorităţile din judeţ au activat planul roşu de intervenţie. Potrivit surselor citate, pasagerii răniţi nu au leziuni foarte grave.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat pentru News.ro că dacă va fi nevoie vor fi trimise ambulanţe inclusiv de la Bucureşti.
"Erau 10 victime evaluate, aşteptăm să primim mai multe date despre victime. Am anunţat şi suntem pregătiţi să trimitem în sprijin inclusiv de la Bucureşti, dacă este cazul", a spus Arafat.
Planul roșu a fost activat după ce din primele informații de la fața locului a rezultat că zeci de persoane se aflau în cele două autobuze.
Potrivit directorului Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, medicul Luminița Paul, la fața locului au fost trimise 15 ambulanțe, precum și un număr important de echipaje de la ISU Argeș, inclusiv autospeciale de descarcerare. Conform Agerpres, unitățile de primiri urgențe de la toate spitalele din județ au fost alertate, pentru a putea acorda îngrijiri medicale răniților în caz de nevoie.
Sursa foto: Argesplus.ro