Un accident rutier foarte grav s-a produs joi pe Drumul Județean 709 Arad-Șiria, soldat cu 8 victime. Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în coliziunea dintre o camionetă şi un autoturism. Accidentul a avut loc în localitatea Horia din judeţul Arad, în apropiere de intersecția cu drumul spre Vladimirescu.
În urma accidentului, un om a murit pe loc, iar un al doilea a fost resuscitat, însă acesta nu a răspuns manevrelor, fiind şi el declarat decedat. Ulterior, un al treilea bărbat a murit. Acesta a fost preluat în stop cardio-respirator, cu manevrele de resuscitare în curs, și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad de către echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă. Din nefericire, însă, rănile acestuia au fost prea grave, trupul său cedând după sosirea la spital. Toți cei trei bărbați care au murit se aflau în camionetă.
Bilanțul accidentului petrecut joi, 31 august, în jurul orei 16:30, pe drumul ce leagă Aradul de Șiria, se ridică la trei persoane decedate, două rănite grav și trei rănite ușor.
În autoturism se afla o persoană, iar în camionetă șapte, potrivit ISU Arad.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD.
„La locul evenimentului au fost alocate două ambulanţe SAJ. La locul evenimentului, au fost suplimentate forţele şi mijloacele cu două ambulanţe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă”, a transmis ISU Arad.
„Bărbatul aflat în mașină este conștient și cooperant, nefiind încarcerat. Din camionetă, două persoane și-au pierdut viața. Unul dintre cei doi a decedat pe loc, iar pentru cel de-al doilea s-au efectuat manevre de resuscitare la fața locului. Din păcate, însă, victima nu a răspuns manevrelor, fiind declarată decedată. Alte cinci persoane aflate în camionetă în momentul producerii accidentului sunt conștiente și cooperante”, a mai precizat ISU Arad, potrivit aradon.ro.
Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările și cauzele producerii accidentului.