În acel moment a ajuns în drumul altei mașini care a încercat să evite un impactul dar s-a apropiat prea mult de bordură și s-a răsturnat. În mașina răsturnată se afla șoferul, soția acestuia și fetița în vârstă de 2 ani și jumătate, rănite în accident. La fața locului au venit imediat polițiștii, dar și o echipaj de descarcerare.
Victimele au fost preluate de o Ambulanță SMURD și transportate la Spital. Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, iar celui care încerca să parcheze, i-a fost găsită o alcoolemie, de 0,03. Bărbatul a spus că băuse cu o seară înainte și că vrea să meargă la Spital, pentru recoltarea de probe biologice.
Accidentul este cercetat de polițiștii de la Serviciul de Poliție Rutieră Vaslui, care, din primele cercetări, consideră că responsabil pentru producerea evenimentului rutier este șoferul care dădea cu spatele, întrucât acesta nu s-a asigurat în momentul în care a început manevra și nici nu a semnalizat corespunzator. Celălalt șofer, în vârstă de 31 de ani, spune că voia să ajungă cu familia la biserica din apropiere, pentru a-și împărtăși fetița.
Mai multe pe vremeanoua.ro